Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în Dobrogea, în următoarele două săptămâni, temperaturile vor oscila, iar precipitațiile vor fi reduse.
Valorile termice diurne vor fi în creștere treptată în primele zile ale intervalului de la medii de 8 grade în data de 18 decembrie, spre o medie de 12 grade în 20 decembrie, în timp ce în cursul nopților se vor înregistra minime medii de 1...3 grad, ușor mai ridicate pe litoral.
Apoi, până la finalul anului vor fi ușoare oscilații ale regimului termic de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 5 și 8 grade, iar cea a minimelor între 0 și 4 grade.
În zilele de 23 și 24 decembrie, temporar se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie, urmând ca după data de 24 decembrie șansele de precipitații să fie reduse.