Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în Dobrogea, în următoarele două săptămâni, vremea se va încălzi ușor în prima parte a intervalului de prognoză și se va menține relativ constantă în cea de-a doua parte.
Media maximelor termice va crește de la 8 grade (20 ianuarie) până la 11...12 grade (24 ianuarie).
Din 25 ianuarie maximele termice vor avea mici variații de la o zi la alta, la finalul intervalului media maximelor termice fiind de 8 grade, caracterizând pe tot parcursul intervalului o vreme caldă pentru ultima decadă a lunii ianuarie și începutul lunii februarie.
Minimele termice vor fi în creștere de la -1 grad (20 ianuarie) până la 4 grade (25 ianuarie). Din 26 ianuarie și până la sfârșitul intervalului media minimelor termice va înregistra mici variații și va avea valori de 1...3 grade.
Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în zilele de 22 și 25 ianuarie, precum și la finalul lunii ianuarie și începutul lunii februarie.