22 Decembrie 2024, 18:06
Meteorologii anunță pentru următoarele 3 zile, la Constanța, o vreme frumoasă, fără prea mari modificări din punct de vedere termic. Astfel, ultima zi a lunii ianuarie va fi frumoasă, cu temperaturi maxime cuprinse între 6 și 10 grade C și minime între - 2 și 2 grade C. Joi, 1 februarie, temperaturile maxime vor fi în creștere până la 12 grade C, iar minimele se vor situa în intervalul 0 și 4 grade C. Atât miercuri cât și joi vom vedea și razele soarelui printre nori. Vineri, 2 februarie, în schimb, meteorologii anunță și precipitații, maximele vor fi cuprinse între 9 și 13 grade C, iar minimele vor fi între 3 și 7 grade C. Vom reveni cu eventualele modificări anunțate de meteorologi.