Medicii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa fac cunoscute modalităţile de prevenire în faţa infecţiei cu West Nile, cauzată de înţepătura de ţânţar. Astfel, specialiştii ne recomandă: evitaţi înţepăturile de ţânţari purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi!; când sunteţi în aer liber, utilizaţi substanţe adecvate pentru protecţia împotriva ţânţarilor; protejaţi ferestrele şi uşile cu plase adecvate; curăţaţi locurile unde cresc şi se înmulţesc ţânţarii prin golirea/schimbarea frecventă a apei care stă în vase cu flori, butoaie, alte recipiente din jurul locuinţelor; schimbaţi apa din recipientele din care se adapă animalele şi înlocuiţi săptămânal apa din vasele unde se scaldă animalele; beţi numai apă potabilă din fântâni autorizate sanitar (în mediul rural) sau apa a cărei sursă de provenienţă o cunoaşteţi, apă plată, minerală, ceaiuri; relaxaţi-vă doar în bazinele de înot din ştrandurile autorizate sanitar. Evitaţi bălţile, canalele!