Cum vor vota deținuții și arestații la alegerile locale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum vor vota deținuții și arestații la alegerile locale

Politică 21 Aprilie 2016 / 17:46 506 accesări
Deținuții pot vota cu urna specială la locale dacă au domiciliul pe raza secției unde e penitenciarul

Deținuții pot vota cu urna specială la locale dacă au domiciliul pe raza secției unde e penitenciarul

Persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau cele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale pot vota la alegerile locale prin intermediul urnei speciale. Numai că, potrivit unei hotărâri a Biroului Electoral Central (BEC), deținuții și arestații pot vota la alegerile din iunie doar dacă au domiciliul sau reședința pe raza secției unde se află penitenciarul sau locul de deținere. Potrivit deciziei, cu câteva zile înainte de ziua votării, directorii penitenciarelor și ai locurilor de deținere sunt obligați să aducă la cunoștința celor care vor să voteze faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale. Cererile se fac în scris și se depun cel mai târziu în preziua votării. Solicitarea trebuie datată și semnată olograf și va cuprinde numele, prenumele, data nașterii, codul numeric personal, domiciliul, seria și numărul actului de identitate. Potrivit BEC, cel mai târziu în ziua votării, până la ora 10.00, directorul penitenciarului sau al locului de deținere asigură depunerea cererilor la biroul electoral al secției de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deținere respectiv.

Taguri articol


12