„Cuminţenia Pământului” va fi răscumpărată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Cuminţenia Pământului” va fi răscumpărată

Cultură 03 Octombrie 2014 / 00:00 255 accesări

Statul român va răscumpăra capodopera brâncuşiană „Cuminţenia Pământului” cu suma de 20 de milioane de euro, dar cu o condiţie, după cum a precizat premierul Victor Ponta: dacă Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor pe care le va face, va stabili că procedura retrocedării a fost una corectă.

„Datoria mea este ca, înainte de a da aceşti 20 de milioane de euro din banii dumneavoastră, ai tuturor românilor, să mă asigur încă o dată şi încă o dată că, într-adevăr, acei bani trebuie daţi. Mai departe, Inspecţia Judiciară, singura care, conform legii şi Constituţiei, are dreptul să verifice dacă s-au respectat procedurile legale, va verifica şi, dacă dânşii spun că a fost corect, evident, o să dăm banii”, a spus Ponta.

Acesta a precizat că, în baza verificărilor făcute până acum, a rezultat că s-a depus la dosar inclusiv actul de vânzare-cumpărare între statul român şi fostul proprietar. „E vorba de actul de vânzare şi banii care s-au dat atunci, nu ştiu, câteva zeci de mii, în anii '50 e o altă discuţie, că totuşi, în anii '50, Brâncuşi nu e cotat aşa cum e cotat în 2014”, a spus Ponta. „Din documentele care mi-au fost mie puse la dispoziţie, eu nu particip la procese, rezulta că statul român avea un titlu valabil de proprietate. Ce s-a întâmplat? A fost retrocedată opera, nu am comentat, nu era cazul şi nu comentez hotărâri judecătoreşti. Acum, însă, proprietarii vor să ne revândă opera pe care noi le-am retrocedat-o şi ne-o vând contra unei sume modeste de 20 de milioane de euro”, a mai spus Ponta, care a precizat că îşi face datoria de a verifica înainte ca statul să plătească o operă de artă care, oricum, a fost a sa.

Taguri articol


12