Cumpăna s-a înfrăţit cu Beer Tuvia din Israel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cumpăna s-a înfrăţit cu Beer Tuvia din Israel

Administrație 21 August 2010 / 00:00 802 accesări

Timp de trei zile, în perioada 19 - 21 august, comuna Cumpăna a fost gazda unei delegaţii din localitatea Beer Tuvia din Israel, formată din primarul Dror Shor, viceprimar Sholomo Shamay şi membru în Comitetul de conducere al Asociaţiei Primarilor din Israel, Shimi Moshe. Scopul vizitei de lucru a reprezentanţilor administraţiei locale din Beer Tuvia a fost semnarea unui acord de înfrăţire între cele două localităţi. Încă de pe 19 august, de când au ajuns la Cumpăna, primarul comunei, Mariana Gâju, i-a condus pe oaspeţii săi să viziteze sediile administrative din comună, sala de sport construită pe bani guvernamentali, locuinţele ANL, staţia de colectare selectivă a deşeurilor, salcâmii plantaţi de administraţia locală, cele două biserici, unităţile de învăţământ şi Clubul Înţelepţilor, unde se strâng toţi vârstnicii din comună. „Unul dintre elementele comune între cele două localităţi este stema localităţii Beer Tuvia, ce reprezintă o cumpănă şi spicul de grâu, elemente ce se regăsesc şi pe stema comunei Cumpăna. Acest lucru e un semn şi apropie foarte mult cele două localităţi”, a declarat primarul din Cumpăna. La rândul său, primarul din Beer Tuvia a oferit, vineri, la semnarea acordului, o prezentare succintă a localităţii pe care o conduce. Dror Shor a explicat că stema localităţii vine de la numele Beer Tuvia, ce înseamnă „Fântâna bună”. Însă, între cele două localităţi sunt şi diferenţe mari, cum ar fi bugetul anual alocat. Dacă bugetul comunei Cumpăna s-a redus drastic în acest an iar investiţiile s-au blocat ca urmare a măsurilor Guvernului portocaliu, în localitatea israeliană, bugetul local creşte de la an la an. Semnarea acordului de înfrăţire între cele două localităţi a fost urmat de un program artistic susţinut de ansamblurile de dansuri populare \"Româncuţa\" şi \"Muguraşii Cumpenei\" şi un spectacol de dans sportiv oferit de membrii Şcolii de Dans Sportiv \"Laura şi Laurenţiu Bogorodea\", din Cumpăna.



12