Consiliul Local Cumpăna va încheia astăzi un accord de înfrăţire cu localitatea Akcay, din Turcia. Potrivit afirmaţiilor primarul comunei constănţene, Mariana Gîju, înfrăţirea are loc în baza dispoziţiilor Legii nr. 215/2001, a administraţiei publice locale republicată, art. 14, alin. 1, “iniţiativa unităţilor administrative-teritoriale de a coopera şi de a se asocia cu unităţi administrative-teritoriale din străinătate, precum şi de a adera la o asociaţie internaţională a unităţilor administrative-teritoriale“. Parteneriatul are ca scop dezvoltarea colaborării între comunităţi, organizaţiile publice şi de cultură, manifestări comune în domeniile cultură, învăţămînt, turism, sport, activităţi sociale, economie. “Delegaţia din Turcia este prezentă în Cumpăna în perioada 1 - 5 august, ocayie cu care se va întîlni cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai instituţiilor din localitate, reprezentanţi ai etniei musulmane din comună“, a declarat Mariana Gîju. După semnarea acordului de înfrăţire, la Cumpăna va avea loc un spectacol susţinut de solişti şi ansambluri artistice româneşti şi turceşti.