Cumpărau telefoane mobile cu dolari falşi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cumpărau telefoane mobile cu dolari falşi

Eveniment 23 Decembrie 2011 / 00:00 1242 accesări

Trei tineri constănţeni au fost deferiţi, ieri, justiţiei de procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), sub acuzaţiile de deţinere de monedă falsă în vederea punerii în circulaţie şi înşelăciune. Mircea Stănescu, de 25 ani, Alexandru Fogoroş, de 30 ani şi Alexandru Sivriu, de 23 ani, sunt suspectaţi că, în cursul anului 2006, au păcălit şapte persoane, pe care le-au păgubit cu 1.430 de dolari. Conform procurorilor, tinerii au accesat o pagină de internet unde sunt postate anunţuri cu vânzări de telefoane mobile, au ales mai multe numere şi au sunat, arătându-se interesaţi de cumpărarea unor celulare. Ulterior, ei s-au întâlnit cu vânzătorii şi au plătit contravaloarea aparatelor cu dolari falşi. În momentul în care au vrut să schimbe valuta în lei, vânzătorii au aflat că fuseseră păcăliţi. Anchetatorii spun că Stănescu, Fogoroş şi Sivriu au stabilit întâlnirile numai noaptea, pentru ca persoanele înşelate să nu-şi dea seama că bancnotele primite sunt contrafăcute şi au folosit doar cartele preplătite atunci când şi-au sunat victimele, în speranţa că nu vor fi depistaţi. Procurorii DIICOT susţin că Stănescu a recunoscut tot şi a declarat că dolarii au fost falsificaţi de ei acasă, dar acest aspect nu a putut fi dovedit, întrucât nu s-a găsit nimic la domiciliile lor. De asemenea, tânărul a afirmat că numărul păgubiţilor este mult mai mare, însă nu toate persoanele înşelate au depus plângere la Poliţie. Dosarul a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.



12