Cumplit! Şi tu poţi suferi de această boală, fără să ştii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pacienţii tind să ignore simptomele bolilor

Cumplit! Şi tu poţi suferi de această boală, fără să ştii

Sănătate 24 Iunie 2018 / 17:35 1681 accesări

Multe dintre afecţiunile respiratorii au un debut ascuns, iar pacienţii tind să ignore simptomele bolilor, susţine medicul primar Forin Mihălţan, precizând că în România circa un milion de persoane suferă de astm bronşic, însă doar jumătate sunt diagnosticaţi, scrie Mediafax. “De astm bronşic suferă circa 1 milion de pacienţi, dar ceea ce este dureros este că 50% sunt diagnosticaţi. (...) De bronhopneumopatia cronică obstructivă suferă 9,8% din populaţia României însă doar sub 40% sunt diagnosticaţi. (...) Ronchopatia cronică apare până la 40-60% din populaţie, iar anual 12.000 de persoane sunt diagnosticate având cancer bronhopulmonar”, a declarat, vineri, dr. Florin Mihălţan, medic primar pneumologie, în cadrul conferinţei de deschidere “Managementul Bolilor Pulmonare”.

Cauzele bolilor căilor respiratorii sunt multiple, iar printre cele mai frecvente sunt ţigările şi poluarea, însă consumatorii nu cunosc riscurile, precizează specialiştii. “Ei (n.r. - pacienţii) nu cunosc factorii de risc. Fumătorul minimalizează această dependenţă de nicotină. Cei care sunt expuşi poluării, la fel, ştiu foarte puţine noţiuni despre zonele poluante. Este un demers pe care ei trebuie să-l înţeleagă, iar asta ţine de partea educaţională. Multe dintre aceste afecţiuni au un debut ascuns, minimalizat de pacienţi şi interpretat greşit. Sunt simptome majore care apar la toate aceste afecţiuni: tusea, fumătorul are tendinţa să atribuie cauza doar fumatului fără să ştie că este primul semn al bolilor, gâfâiala, scăderea în greutate, care poate fi prezentă în cancerul pulmonar sau tuberculoză. (...) De multe ori se vindecă acasă având infecţii respiratorii pe care ei le cred banale şi care duc la complicaţii”, a mai adăugat Mihălţan.

Întrebat dacă de la adoptarea Legii antifumat numărul persoanelor care fumează a scăzut, Florin Mihălţan susţine că numărul fumătorilor nu a suferit mari schimbări. “Din punct de vedere al internărilor acute la copii şi adulţi există o scădere înregistrată, din punct de vedere al prevalenţei fumătorilor, cifrele bat pe loc. (...) Această bătaie pe loc este însoţită de un semnal mult mai îngrijorător din partea prezenţei fumatului la adolescenţi. Constatăm că aceste campanii, care au apărut imediat după lege, în care se cultivă interesul pentru aşa-zisul tutun sănătos, tutunul neîncălzit şi ţigara electronică, îşi arată roadele, fumătorul rămânând fumător, iar tinerii sunt atraşi de mirajul acestor ţigări electronice. (...) Următorul pas este completarea legislaţiei. Sunt câteva amendamente pe care le-am încurajat să fie depuse de Iniţiativa '2035-Prima Generaţie fără Tutun'. În primul rând eticheta pentru tutun trebuie să funcţioneze şi pentru tutunul încălzit, taxarea trebuie să fie aceeaşi şi trebuie să fie interzisă reclama”, a precizat, dr. Florin Mihălţan, medic primar pneumologie.

Specialiştii susţin că prin prevenţia şi informarea factorilor de risc poate fi redusă mortalitatea. “Prin prevenţia şi informarea factorilor de risc putem reduce mortalitatea. Cancerul pulmonar reprezintă cea mai răspândită formă de cancer în România. ONU spune că o treime din acestea sun previzibile, iar jumătate ar putea fi evitate. (...) Controlul factorilor de risc asociaţi cu afecţiunile pulmonare, printre care fumatul sau poluarea, contribuie la reducerea incidenţei şi mortalităţii. (...) Informarea privind factorii de risc contribuie la conştientizarea populaţiei”, a declarat în timpul conferinţei, consilierul de stat în Departamentul de Sănătate Publică, Diana Păun.



12