Dacă seniorii de la RCJ Farul Constanţa au evoluat în deplasare în prima etapă a play-off-ului Superligii Naţionale de rugby, cei mai mici dintre iubitorii sportului cu balonul oval şi-au dat întâlnire, la sfârşitul săptămânii trecute, pe stadionul „Mihai Naca” din Constanţa. Aproximativ 150 de copii cu vârste cuprinse între 9-16 ani au participat, sâmbătă şi duminică, la Cupa Consiliului Judeţean la minirugby - categoriile Under 10 şi Under 12 - şi Cupa Asociaţiei Judeţene de Rugby (AJR) - categoria U16 ani.
CS Mihail Kogălniceanu (antrenori Cornel Vasile, Romeo şi Victor Bezuşcu) a demonstrat şi cu această ocazie că este, poate, cea mai bună echipă din ţară la categoriile Under 10 şi Under 12, câştigând toate meciurile disputate. Rezultate înregistrate la U10: CS Victoria Cumpăna - CS Tomitanii 15-10, CS Mangalia - CS Mihail Kogălniceanu 0-30, CS Mihail Kogălniceanu - CS Tomitanii 40-5, CS Victoria Cumpăna - CS Mangalia 0-10, CS Mangalia - CS Tomitanii 15-15, CS Victoria Cumpăna - CS Mihail Kogălniceanu 10-20. Clasament: 1. CS Mihail Kogălniceanu, 2. CS Mangalia (antrenor Aurel Murguleţ), 3. CS Cumpăna (antrenor Florin Băcioiu), 4. CS Tomitanii Constanţa (antrenori Cristian Cojocaru, Matei Rotaru şi Dumitru Barbu); categoria U12: CS Mihail Kogălniceanu - CS Năvodari 40-0, CSO Ovidiu - CS Tomitanii 20-10, CS Năvodari - CS Tomitanii 20-15, CSO Ovidiu - CS Mihail Kogălniceanu 0-40, CSO Ovidiu - CS Năvodari 10-30, CS Mihail Kogălniceanu - CS Tomitanii 30-10. Clasament: 1. CS Mihail Kogălniceanu, 2. CS Năvodari, 3. CSO Ovidiu, 4. CS Tomitanii. La terminarea competiţiei, copiii au primit din partea AJR Constanţa fructe, sucuri şi sandwichuri.
CAMPIONII ŞI-AU RESPECTAT BLAZONUL. Campioană în acest an la U16, echipa CS Tomitanii Constanţa, pregătită de Cristian Cojocaru, Matei Rotaru şi Dumitru Barbu, nu a avut nicio emoţie în meciurile disputate, trecându-şi în vitrina clubului un nou trofeu. Rezultate: CS Tomitanii - RCJ Farul 47-17, RCJ Farul - Selecţionata LPS-RCJ Farul 30-20, CS Tomitanii - Selecţionata LPS-RCJ Farul 55-12. Clasament. 1. CS Tomitanii, 2. RCJ Farul, 3. Selecţionata LPS-RCJ Farul. Premierea a fost făcută de vicepreşedintele AJR, Dan Georgescu.
Acţiunea este parte a proiectului de dezvoltare a rugby-ului în judeţul Constanţa, elaborat de AJR Constanţa în colaborare cu ISJ Constanţa, DJTS şi FEFS Constanţa, şi este sponsorizată de Consiliul Judeţean Constanţa. Competiţiile se desfăşoară cu sprijinul Federaţiei Române de Rugby, iar unităţile şcolare sunt arondate cluburilor de rugby din judeţul Constanţa, sub îndrumarea coordonatorilor acestor zone.