Cupa Eforie la tir cu arcul, competiţie organizată de Primăria Eforie şi de Clubul Sportiv “Aikido” Eforie, sub egida Federaţiei Române de Tir cu Arcul, a reunit la start circa 50 de sportivi seniori, legitimaţi la cluburi din toată ţara. O participare inferioară numeric celei din 2009, dar explicabilă prin faptul că juniorii nu s-au înscris la start, ei avînd în program, la sfârşitul acestei săptămâni, Campionatul de Outdoor pentru copii, cadeţi şi juniori de la Iaşi. Iată cîştigătorii, la fiecare categorie de vîrstă: Dan Popescu (Citadel) la categoria “recurve”; Oana Petrescu (Citadel) şi Nicu Mugur (CS Aninoasa) la “compound”; Codruţa Angelescu (Kinetik) şi Eugen Ionică (Aktiv Bucureşti) la “arc tradiţional”. Duminică, pe poligonul de tir cu arcul situat lângă hanul “Hora” din Eforie Sud, s-au mai desfăşurat Cupa Presei ediţia a III-a, câştigată de Viorel Petraru (Cotidianul Observator), urmat de Adrian Lungu şi Sorin Danielciuc (ambii de la Cotidianul Telegraf), dar şi un concurs open, pentru amatori, câştigat de Virgil Duhnea. „Putem spune că a fost un succes nu numai prin participarea numeroasă a sportivilor, ci şi prin noutăţile apărute în acestă competiţie, respectiv partea de tir cu arcul tradiţional. Mă bucur că am avut o participare mai numeroasă a jurnaliştilor (n.r. - 11 la număr) şi îmi doresc să ajungem şi la a 10-a ediţie şi la 30-a ediţie!”, a declarat Ion State, preşedintele clubului Aikido, care le-a oferit tuturor jurnaliştilor constănţeni posibilitatea de a se antrena gratuit în luna iunie!