Tradiţionalul turneu de tenis Cupa “Mamaia IDU” a continuat, ieri, la Baza sportivă Tenis Club IDU din Mamaia cu fazele superioare ale probelor feminine şi masculine de la categoriile 14 ani şi 16 ani, dar şi cu partidele din primul tur ale tablourilor principale la categoriile 10 şi 12 ani. Din cauza numeroaselor întâlniri, organizatorii au fost nevoiţi să mute o parte din întâlniri şi la baza Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru”. „Am decis ca o parte din întâlniri să se desfăşoare şi acolo pentru ca turneul să se încadreze în programul stabilit iniţial”, a declarat arbitrul principal Eugen Gănescu. Odată cu înaintarea către fazele superioare ale competiţiei, surprizele şi-au făcut şi ele apariţia, cea mai mare dintre ele producându-se pe tabloul principal la 14 ani feminin, unde Irina Niţu (CSS Slobozia) a eliminat-o, în sferturile de finală pe principala favorită a probei, Ioana Ciobanu (CFR Iaşi 2002). Niţu o va întâlni în semifinale pe Andrada Surdeanu (LPS CSS Constanţa), care a trecut, în sferturi, de Andreea Cula (CS Kofe Craiova), scor 6-1, 6-0. În a doua semifinală se vor întâlni Brînduşa Grasu (ACS KymStar) şi Alina Munteanu (SCM Bacău). Printre sportivii constănţeni care se menţin în lupta pentru trofeele puse la bătaie în cadrul întrecerii se numără şi Sergiu Bucur (CS Mamaia IDU, favorit nr. 1), care s-a calificat în semifinale la 14 ani, după ce a trecut de Alexandru Stoica (CS ProAS Sibiu, favorit nr. 8). În competiţia masculină la 16 ani, în semifinale a ajuns Bogdan Marin (CS Ştiinţa Constanţa, favorit nr. 2), în timp ce principalul favorit al probei, Alexandru Buzelan (LPS - CSS Constanţa), l-a întâlnit aseară, în sferturile de finală, pe Sorin Roşca (TC Micul As, favorit nr. 8). Tot ieri s-au decis şi primele finaliste ale turneului la 16 ani feminin, pentru trofeu urmând să se dueleze Nicoleta Dascălu (LPS CSS Piteşti, favorită nr. 1) şi Teodora Ardeleanu (CSS Mircea Eliade, favorită nr. 2). Finala va avea loc astăzi.