Cupa Municipiilor la fotbal în sală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sâmbătă, la Tulcea

Cupa Municipiilor la fotbal în sală

Sport 28 Martie 2013 / 00:00 584 accesări

Sâmbătă, la Tulcea, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă, se va desfăşura Cupa Municipiilor la fotbal în sală rezervată veteranilor, faţă în faţă urmând să se afle câştigătoarea ediţiei a 22-a a Trofeului Telegraf, Club 29 Constanţa, şi învingătoarea turneului desfăşurat la Tulcea, Marix Tulcea. Confruntarea dintre cele mai bune echipe de old-boys la fotbal în sală în acest an din cele două judeţe ale Dobrogei se anunţă deosebit de spectaculoasă, foştii jucători dorind să ofere un fotbal atractiv spectatorilor, care sunt aşteptaţi în număr cât mai mare în tribune.

„Colaborarea dintre Tulcea şi Constanţa este una excepţională şi domnul Vasile Mihu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Constanţa, a fost foarte receptiv la iniţiativele care au privit confruntările sportive dintre cele două judeţe la fotbal. Ba chiar judeţele limitrofe ne privesc, mai nou, cu oarecare invidie, atât pentru Cupa Dobrogei, pe care am organizat-o anul trecut, în premieră, cu cele mai bune echipe din Campionatul Judeţean de fotbal în sală şi acum pentru această nouă competiţie, Cupa Municipiilor, rezervată veteranilor”, a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea, Petre Badea.



12