Mâine, de la ora 15.00, la Baza Sportivă „CFR” din Constanţa, va avea loc a treia ediţie a Cupei Prieteniei Socep-Millenium la fotbal, turneu rezervat veteranilor având ca scop principal promovarea spiritului de fair-play la nivel de old-boys. Competiţia este organizată de Millenium Business Center Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Socep SA Constanţa, Asociaţia Sportivă Tomis Constanţa, Clubul Sportiv CFR Constanţa şi Liga Old-Boys Constanţa la fotbal. În acest an, iniţiatorul proiectului, Sorin Başturea, directorul adjunct al Clubului Sportiv Farul Constanţa, a stabilit, împreună cu ceilalţi colaboratori, organizarea unei singure partide, între două formaţii alcătuite pe bază de invitaţie din jucători reprezentând echipele Intersport Constanţa, CFR Constanţa, Telegraf, Voinţa Constanţa şi Tomis Socep-Millenium.