Cupa “Public Bet” la volei pe plajă se pregăteşte pentru Marea Finală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cupa “Public Bet” la volei pe plajă se pregăteşte pentru Marea Finală

Sport 23 August 2012 / 00:00 659 accesări

După patru etape de calificări, Cupa “Public Bet” la volei pe plajă, competiţie găzduită de terenurile de la “Arena Beach CVM” din Mamaia, zona Cazino, programează sâmbătă, 25 august, începând cu ora 11.00, meciurile contând pentru Marea Finală. Se anunţă dueluri extrem de interesante, iar premiile oferite (Locul 1 - 5.000 lei; Locul 2 - 3.000 lei; Locul 3 - 2.000 lei; Locul 4 - 1.000 lei) sunt deosebit de atractive. Cotidianul Telegraf este partener media al acestui eveniment.

Se cunosc şapte formaţii calificate pentru Marea Finală: Mihai Mihăilă - Elena Prisecaru (Constanţa), Nicolae Lipară - Mihaela Miloş (Constanţa), Marius Drăghici - Alexandru Mitrănescu (Bucureşti), Alexandru Ţoncu - Valentin Hupoiu (Bucureşti), Alen Marcu - Cristian Drăghiceanu (Bucureşti), Alexandru Palfi - Vlad Stănoiu (Oradea / Constanţa) şi Cristian Manole - Adrian Manole (Constanţa). A opta echipă va fi desemnată în urma unui meci de baraj între Adrian Mihai / Nicu Bădan (Constanţa) şi Bogdan Iliescu / Nicuşor Eftene (Bucureşti). Acest meci va avea loc deoarece Marina Cojocaru şi Ionela Vlad nu pot participa la Marea Finală, iar Nicolae Lipară şi Mihaela Miloş au format o echipă pentru ultima fază a competiţiei.

Programul jocurilor de sâmbătă - meci de baraj: Mihai / Bădan - Iliescu / Eftene; meci 1: Mihăilă / Prisecaru - Marcu / Drăghiceanu; meci 2: Lipară / Miloş - Palfi / Stănoiu; meci 3: învingătorii din meciul de baraj - Ţoncu / Hupoiu; meci 4: Drăghici / Mitrănescu - Cr. Manole / A. Manole; semifinale: învingătorii din meciul 1 - învingătorii din meciul 2, învingătorii din meciul 3 - învingătorii din meciul 4; finala mică; finala mare.

Taguri articol


12