Cuplul Jolie-Pitt, cu poliţia la uşă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cuplul Jolie-Pitt, cu poliţia la uşă

Monden 07 Ianuarie 2013 / 00:00 405 accesări

Poliţia din Los Angeles s-a deplasat de urgenţă la reşedinţa pe care cuplul Angelina Jolie - Brad Pitt o deţine în cartierul Hollywood Hills, după ce unul dintre copiii celor doi actori a declanşat din greşeală, vineri, sistemul de alarmă. Poliţiştii californieni s-au deplasat de urgenţă spre vila celor doi actori, la bordul mai multor maşini de poliţie şi al unui elicopter. Potrivit site-ului TMZ.com, atunci când au ajuns la destinaţie, una dintre bonele cuplului le-a dezvăluit faptul că sistemul de alarmă a fost declanşat din greşeală, de unul dintre cei şase copii ai actorilor.

Brad Pitt şi Angelina Jolie, despre care presa de scandal americană afirmă că s-ar fi căsătorit în prima zi de Crăciun, în cadrul unei ceremonii private ce a avut loc în reşedinţa de vacanţă pe care designerul Donna Karan o deţine în Insulele Turks şi Caicos din Marea Caraibilor, nu se aflau acasă atunci când a avut loc acest incident. Potrivit presei americane, cel puţin 22 de membri ai familiilor celor doi actori, inclusiv părinţii lui Brad Pitt, Jane şi Bill Pitt, au petrecut sărbătorile de iarnă alături de celebrul cuplu şi de cei şase copii ai acestuia, în Insulele Turks şi Caicos. Pentru a putea să se bucure în linişte de această vacanţă, cuplul Jolie-Pitt a fost însoţit şi de 12 bone, care au avut grijă de copii.

Taguri articol


12