Constanţa este în fierbere de cînd zvonurile privind vizita preşedintelui SUA, George W. Bush, la Neptun, s-au confirmat. Toate autorităţile locale au demarat pregătirile pentru ca liderul american să se bucure de cea mai bună primire, Bush sosind la Constanţa la bordul avionului prezidenţial Air Force One. Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu (AIMK) au început să cosmetizeze baza aviatică. “La începutul lunii, la Constanţa a venit o comisie mixtă româno-americană, ce a avut ca obiectiv evaluarea aeroportului. Nu ni s-au impus schimbări, dar am decis să urgentăm lucrările la Salonul Oficial, refacerea pavimentului, care este din 1962, şi înlocuirea covorului asfaltic pe porţiunea pe care va trece coloana oficială. Toate aceste operaţiuni erau programate iniţial pentru septembrie 2008”, a declarat directorul AIMK, Titus Adrian Cazacu. Costul lucrărilor se ridică la 160.000 de lei noi. Aeronava prezidenţială va putea ateriza fără probleme, susţin reprezentanţii aeroportului constănţean. “Air Force One este, de fapt, un Boeing 747-200B. Acest tip de avion a mai aterizat la noi, chiar de cîte două ori pe an. Este o aeronavă pe care o vom putea deservi ”, a declarat Cazacu. Pista aeroportului are 3.500 de metri şi reprezentanţii AIMK susţin că aici au aterizat nave mult mai mari decît cea a preşedintelui american. Pe 1 aprilie, spaţiul aerian va fi închis, măsură de securitate obligatorie în momentul în care un lider străin aterizează pe aeroport. “Măsurile de securitate vor fi extinse faţă de cele care se iau la primirea unui demnitar. Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP) se va ocupa cu asigurarea securităţii în această zonă”, a declarat Cazacu. În tot acest răstimp, cursele companiilor aeriene care operează pe Kogălniceanu nu vor fi anulate din cauza sosirii aeronavei prezidenţiale. “În schimb, perimetrul în care se va afla Air Force One va fi păzit”, a declarat directorul AIMK. Mai mult decît atît, s-a luat decizia ca Air Force One să aterizeze la AIMK, deoarece în zona militară a aeroportului Kogălniceanu nu există facilităţile necesare pentru parcarea aeronavei.
La Neptun, pregătiri intense pentru sosirea preşedintelui Bush
După ce va ateriza pe aeroportul de la Kogălniceanu, preşedintele Bush va pleca direct la Neptun, unde se va întîlni cu preşedintele României, Traian Băsescu. De asemenea, pe perioada summit-ului NATO de la Bucureşti, Bush va sta în Palatul “Nufărul” din Neptun, vila de protocol preferată de preşedintele Băsescu. Chiar dacă sînt obişnuiţi cu vizitele prezidenţiale, reprezentanţii Administraţiei Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol (APPS-RA SRP) Neptun au început şi ei pregătirile pentru sosirea vip-ului american. Deşi accesul vizitatorilor este interzis în curtea vilelor, printre copacii plantaţi strategic pentru a obstrucţiona privirile curioşilor, ieri se puteau zări persoane care pliveau iarba, sădeau flori şi măturau de zor. Vila “Nufărul”, o adevărată fortăreaţă, este păzită zi şi noapte de jandarmi şi SPP-işti, ale căror efective vor fi sporite în perioada şederii liderului american.
Pe 20 martie vor sosi şi primii membri ai staff-ului preşedintelui Bush, care vor fi cazaţi la Hotelul “Doina” din Neptun. Unitatea se află, de asemenea, în subordinea APPS-RA SRP Neptun. Ca atare, şi acolo se fac, de zor, pregătiri. Se şterg geamuri, se face curăţenie, se pregătesc cu mare atenţie camerele. De altfel, la Hotel “Doina” vor fi cazate toate cele peste 120 de persoane din staff-ul preşedintelui. În imediata apropiere a vilei “Nufărul” şi a hotelului “Doina” se află un heliport de unde se presupune că va decola şi va ateriza, zilnic, în perioada summit-ului, elicopterul care îl va transporta pe liderul american la Bucureşti. Nu este pentru prima dată cînd un preşedinte american ajunge la Neptun. În 1969, la aceeaşi vilă de protocol a fost cazat, pentru o noapte, preşedintele Richard Nixon, invitat de fostul lider comunist Nicolae Ceauşescu.
Şefii descentralizatelor constănţene, incluşi în Comitetului Naţional pentru organizarea summit-ului
Ieri, la Neptun, la restaurantul “Ambasador”, fosta sală de şedinţe a Palatului “Nufărul”, a avut loc prima întrunire a Comitetului Naţional pentru organizarea summit-ului NATO. “La întrunirea Comitetului Naţional pentru organizarea summit-ului au luat parte personalităţi cu răspundere în cadrul mai multor ministere şi instituţii. Au fost invitaţi, pentru prima dată, şi directorii mai multor instituţii descentralizate din Constanţa care, într-un fel sau altul, pot avea tangenţă cu această activitate, respectiv Drumuri Naţionale, Drumuri Judeţene, Enel, Administraţia Canalelor Navigabile, Congaz, RATC. S-au luat în discuţie elemente privind modalitatea în care autorităţile din Constanţa vor reuşi să asigure programul de măsuri pentru vizita eventualelor delegaţii care vor veni în Constanţa”, a declarat primul adjunct al comandantului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisarul şef Adrian Rapotan. Reprezentanţii Comandamentului, care se vor întîlni săptămînal pînă la sosirea preşedintelui Bush, au hotărît măsurile de securitate a spaţiului aerian, maritim şi fluvial. “În ceea ce priveşte măsurile de securitate care vor fi instituite aici, mergem pe ideea realizării unui dispozitiv unitar de securitate, similar celui de la Bucureşti, în care să integrăm toate forţele responsabile cu securitatea naţională. Sînt implicaţi militari ai Ministerului Apărării, ai Internelor, ai SRI, ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Informaţii Externe şi ai Serviciului de Protecţie şi Pază”, a declarat directorul SPP şi coordonatorul Comandamentului, generalul Lucian Pahonţu.
SPP va răspunde de aplicarea măsurilor de asistenţă medicală
Concepţia integrată de securitate pentru summit-ul NATO cuprinde şi asistenţa medicală, care va fi asigurată de grupa medicală formată din reprezentanţi ai ministerelor Apărării, Internelor, Sănătăţii şi ai Academiei Române. Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) răspunde de punerea în aplicare a măsurilor de asistenţă medicală în conformitate cu măsurile de securitate specifice, iar Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) răspunde de aplicarea actului medical în sine. Asistenţa medicală pentru delegaţiile participante la summit-ul NATO este organizată pe două componente, respectiv asistenţă de urgenţă şi medicină preventivă. Asistenţa de urgenţă cuprinde componentele prespitalicească şi spitalicească. Pentru asistenţa prespitalicească vor funcţiona 15 cabinete medicale la locul de cazare al delegaţiilor oficiale, precum şi peste 60 de ambulanţe, maşini cu medic de urgenţă şi SMURD. “Toate ambulanţele pentru summit-ul NATO vor circula pe culoarul unic, astfel că aceste măsuri nu vor influenţa asistenţa medicală pentru populaţie. Mai mult, asistenţa medicală preventivă vizează verificarea modului în care se manipulează, se prepară şi se serveşte hrana pentru delegaţiile oficiale. Aceasta va fi asigurată de către Centrul Medical de Diagnostic Medical şi Medicină Preventivă al Academiei Române, în colaborare cu Inspecţia Sanitară de Stat, a declarat şeful grupei medicale din cadrul SPP, col. Valentin Preda. Potrivit col. Preda, peste o mie de persoane vor lucra în sistemul de catering (servirea şi deservirea participanţilor), acestea fiind deja supuse unor controale medicale. Mîncarea va fi verificată zilnic prin recoltare de probe şi teste de laborator, la fel ca şi starea de sănătate a celor care lucrează în serviciul de catering, a precizat col. Preda.
Inspecţie de la Casa Albă la Spitalul Judeţean
Cum preşedintele Bush va ajunge şi la Constanţa, Spitalul Judeţean trebuie să fie pregătit pentru a face faţă unor eventuale solicitări medicale. “La începutul lunii a venit la noi un medic de la Casa Albă care a inspectat Spitalul, cu precădere zonele cheie: Unitatea de Primire Urgenţe, Secţia de Terapie Intensivă şi Heliportul. Nu ne-a solicitat să facem nicio schimbare. Sîntem pregătiţi din punct de vedere medical, să facem faţă oricăror solicitări. În perioada summit-ului, niciun medic, asistentă sau infirmieră nu îşi vor putea lua concediu”, a declarat managerul Spitalului Judeţean, dr. Tiberiu Ioan Tofolean. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice susţin că, la nivel naţional, au fost alocate 1,4 milioane de lei pentru organizarea summit-ului.
O decizie de ultimă oră a Comitetului Naţional pentru organizarea summit-ului NATO a desemnat Aeroportul Kogălniceanu ca fiind alternativa oficială pentru Otopeni. Poliţia constănţeană va fi, în această eventualitate, obligată să asigure oricîte escorte vor fi considerate necesare pentru deplasarea delegaţiilor străine la Bucureşti.