Curier electoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Curier electoral

Politică 29 Mai 2008 / 00:00 604 accesări

Buletinele de vot, tipărite

Conducerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) precizează, într-un comunicat de presă, că toate buletinele de vot au fost tipărite şi vor fi distribuite primarilor în zilele următoare. În total au fost tipărite 80.655.504 buletine de vot. Există patru categorii de buletine - pentru primari, consiliul local, pentru preşedintele consiliului judeţean şi pentru membrii consiliului judeţean - şi, implicit, vor fi patru urne de votare. De ieri s-a trecut la verificarea secţiilor de votare, pentru a se stabili modul de pregătire în vederea desfăşurării alegerilor de duminică. La nivel naţional există 42 de circumscripţii electorale, în care sînt organizate 17.298 secţii de votare. Secretarii de stat în MIRA Victor Paul Dobre şi Anghel Andreescu au atras atenţia asupra respectării cu stricteţe a legii atît în ceea ce priveşte cadrul organizatoric al alegerilor locale, cît şi în ceea ce priveşte asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada desfăşurării scrutinului electoral.

Prezenţa la vot, monitorizată de BEC

Biroul Electoral Central (BEC) va anunţa, duminică, la orele 11.30, 15.30, 18.30 şi 22.30, prezenţa la urne a alegătorilor. Rezultatele parţiale vor fi comunicate, luni, prin intermediul purtătorului de cuvînt al BEC, Marian Muhuleţ, începînd cu ora 10.00, pînă la ora 22.00. Alte două prezentări de rezultate parţiale vor avea loc la orele 14.00 şi 18.00. BEC reaminteşte că procesele-verbale care constată rezultatele alegerilor locale vor fi încheiate de birourile electorale de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector în trei exemplare, din care două vor rămîne la Biroul Electoral de Circumscripţie, iar un alt exemplar va fi predat reprezentanţilor Institutului Naţional de Statistică pentru prelucrarea datelor.

Fără băuturi alcoolice lîngă secţiile de votare

Secretarul de stat în MIRA Victor Paul Dobre a cerut prefecţilor să interzică consumul de băuturi alcoolice pe o rază de 500 de metri în jurul secţiilor de votare, conform hotărîrii Biroului Electoral Central, şi să inspecteze organizarea secţiilor de votare. El a mai cerut ca, începînd de sîmbătă seară, la prefecturi să fie prezenţi permanent prefecţii şi subprefecţii. Secretarul de stat a prezentat şi o serie de modificări aduse legislaţiei electorale şi care prevăd, printre altele, ca lista electorală permanentă din primul tur de scrutin să rămînă valabilă şi pentru al doilea tur, iar persoanele care împlinesc 18 ani în intervalul 2 - 15 iunie 2008 să fie trecute pe liste suplimentare, pentru a-şi putea exercita dreptul de vot. Modificările au fost operate în şedinţa de ieri a Guvernului, printr-o ordonanţă de urgenţă care completează Legea administraţiei publice locale, Legea privind finanţarea partidelor politice şi Legea votului uninominal.



12