Curier electoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Curier electoral

Politică 22 Mai 2008 / 00:00 670 accesări

BEC a stabilit cum votează deţinuţii sau persoanele internate în spital

Biroul Electoral Central (BEC) s-a pronunţat, ieri, asupra modului în care pot să-şi exercite dreptul la vot persoanele internate într-o unitate spitalicească, dar şi cele deţinute. Potrivit purtătorului de cuvînt al BEC, Marian Muhuleţ, persoanele condamnate care nu sînt private de drepturile electorale, dar şi persoanele arestate preventiv, votează numai dacă au domiciliul în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ teritorială a municipiului în care se află penitenciarul în care sînt deţinute. Aceste persoane pot formula o cerere către conducerea locului de detenţie prin care îşi exprimă dorinţa de a vota, indicînd domiciliul şi datele personale. De asemenea, persoanele internate într-o unitate spitalicească şi aflate în imposibilitatea de a se deplasa la urne vor face o cerere către preşedintele biroului celei mai apropiate secţii de votare. Acesta va decide dacă trimite urna mobilă. Însă, persoanele respective trebuie să domicilieze în raza teritorială în care se află spitalul unde sînt internate. La fel vor vota şi persoanele cu handicap fizic sau neuropsihic care nu au fost puse sub interdicţie şi se află internate într-o instituţie de ocrotire socială.

Fără liste de candidaţi independenţi la funcţia de consilier locali

Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile Legii privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale potrivit cărora nu se admit liste de candidaţi independenţi pentru funcţia de consilier. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Avocatul Poporului şi face referie la prevederile articolului 48 aliniatul 3 din Legea 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, în care se menţionează că nu se admit liste de candidaţi independenţi pentru funcţia de consilier. \"În procesul electoral, lista de candidaţi este proprie partidelor politice care, potrivit articolului 8, aliniatul 2, din Legea fundamentală, contribuie la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor\", se arată în comunicatul Curţii Constituţionale. Deciziile CCR sînt definitive şi general obligatorii. Legea permite independenţilor să candideze, dacă sînt susţinuţi de minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi pe liste, însă interzice listele de candidaţi independenţi la funcţia de consilier local.

Ştampilele cu menţiunea “Votat”, distribuite

Ieri a fost finalizată distribuirea celor peste 90.000 de ştampile cu menţiunea „Votat”, iar peste 95% din buletinele de vot pentru alegerile locale din iunie au fost tipărite, ceea ce reprezintă că, deja, în 30 de judeţe ale ţării a fost finalizată tipărirea buletinelor de vot, urmînd ca procesul de distribuire să se încheie astăzi. Pînă în prezent, preluarea ştampilelor cu menţiunea \"VOTAT\" şi a timbrelor autocolante s-a încheiat în 28 de judeţe. Informarea a fost făcută de secretarul de stat din Ministerul Internelor şi Reformei Admnistrative (MIRA), Victor Paul Dobre, care a susţinut, ieri, o videoconferinţă cu prefecţii, pentru a analiza stadiul pregătirilor alegerilor locale din 1 iunie 2008. Şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din MIRA, Anghel Andreescu, a atras atenţia şefilor de structuri operative care se ocupă cu activitatea de instruire a celor care asigură paza în perioada desfăşurării alegerilor să dea dovadă de responsabilitate.

Buletine retipărite pentru Constanţa

În jur de 400.000 de buletine de vot pentru judeţul Constanţa vor fi retipărite pentru localităţile Lumina, Negru Vodă şi Cuza Vodă, din cauza unor greşeli apărute la denumirea localităţilor. Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean au declarat că retipărirea buletinele de vot se va finaliza în maximum trei zile.

Indemnizaţii majorate pentru membrii birourilor electorale

Membrii BEC vor primi pentru activitatea efectuată la alegerile locale din acest an o indemnizaţie zilnică de 66 lei, mai mare decît suma de 50 lei prevăzută iniţial, fondurile fiind alocate din bugetul MIRA. Statisticienii, informaticienii şi personalul tehnic auxiliar care participă la executarea operaţiunilor generate de activitatea de la BEC vor primi, la rîndul lor, o indemnizaţie de 50 lei pentru fiecare zi de activitate. Suma prevăzută iniţial era de 35 lei pe zi de activitate. Guvernul a modificat ieri hotărîrea privind cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din 2008, indexînd indemnizaţiile cu rata inflaţiei. Executivul precizează că aceste modificări nu influenţează bugetul alocat pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din 2008.



12