SC Oil Terminal SA Constanţa recalifică 57 de angajaţi proprii, din meseria de mecanic motopompist în cea de servant pompier, iar cursul de formare profesională este finanţat din bani europeni. Schema cursului “Calificarea - cheia siguranţei locului de muncă” prevede 720 de ore teoretice (1/3 din grilă) şi practice (2/3 din grilă), care vor demara propriu-zis la 1 martie şi se vor finaliza la 1 decembrie 2009. Cei 4,4% din salariaţii Oil incluşi în cursul de formare vor obţine la absolvire certificate de calificare valabile la nivel naţional şi european. Şeful PSI din cadrul Oil Terminal, George Răileanu, a explicat că servanţii pompieri vor deservi atît angajatorul, adică pe Oil Treminal, cît şi alţi operatori portuari şi populaţia riverană Mării Negre cu scopul reducerii riscului de producere şi extindere a unor pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti cauzate de explozii, incendii sau calamităţi naturale. “Concret, cursanţii vor cunoaşte instalaţiile dintr-un combinat petrochimic, vor face practica chiar la Oil, se va pune accentul pe manipularea şi depozitarea produselor petroliere, dar vor învăţa şi să ia decizii în nume propriu pentru ca viaţa să nu fie pusă în pericol, nici a lor, nici a celor pe care îi protejează”, a declarat Răileanu. La rîndul său, şeful Biroului Programe de Dezvoltare din cadrul Oil Terminal şi managerul proiectului-curs, Armando Traian Andreşoiu, a anunţat că valoarea totală a proiectului este de 67.395 euro, din care alocaţia financiară nerambursabilă obţinută de la UE este de 53.395 euro. SC Oil Terminal SA Constanţa este cel mai mare operator român la Marea Neagră, specializat în vehicularea ţiţeiului, avînd trei mari depozite dotate cu rezervoare cu o capacitate totală de 1,7 milioane de metri cubi, capacităţi de încărcare/descărcare cu o lungime totală de 30 km şi conducte de transport pentru ţiţei şi produse petroliere întinse pe o lungime de 50 km. Această manipulare permanentă de substanţe inflamabile şi explozive creşte semnificativ riscul de pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. În acest context, activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor, deşi indirectă, este una de primă importanţă, consecinţele intervenţiei rapide şi profesioniste în situaţii de urgenţă fiind vitale.