Pentru a îmbunătăţi performanţele manageriale ale agenţilor economici, Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), în colaborare cu Organismul de certificare TUV Thuringen e.V. din Germania, reprezentat în România prin TUV Karpat, organizează, în perioada 16 - 18 iulie, la sediul CCIR din Bucureşti, un curs cu tema „Prezentarea cerinţelor standardului ISO 9001 - responsabil al sistemului de management al calităţii”. Cursul are ca scop înţelegerea elementelor de bază ale managementului calităţii, însuşirea cerinţelor EN ISO 9001: 2000 şi obţinerea cunoştinţelor necesare efectuării unui audit intern. Grupurile-ţintă căruia i se adresează acest curs sînt: responsabilii de calitatea serviciilor, şefii de compartimente, directorii, auditorii interni, auditorii furnizori şi persoanele din organizaţii care au abordat sistemul calităţii sau intenţionează să abordeze implementarea Sistemului de Management al Calităţii conform ediţiei 2000. Cursul va fi susţinut în limba română de către auditorul de terţă parte al TUV Thuringen e.V, Rodica Vasiloae. Organizatorii recomandă cursanţilor să-şi procure, înainte de curs, standardele ISO 9001: 2000 şi SR ISO 19011 şi să le parcurgă.