OPT FOCURI DE ARMĂ. Urmărire ca în filme pe străzile Constanţei duminică seară, după ce un tânăr aflat la volanul unei maşini a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor. Oamenii legii spun că episodul, desprins parcă din filmele de acţiune americane, a început în comuna constănţeană Cumpăna, pe strada Daciei. Oamenii legii au încercat să oprească pentru verificări un autoturism marca Renault, cu numere de înmatriculare de Italia. În primă fază, şoferul a încetinit, dar, la un moment dat, a călcat pedala de acceleraţie şi a demarat în trombă către malul Canalului Dunăre – Marea Neagră. Echipajul de poliţie aflat în patrulare a pornit în urmărirea suspectului, cerând întăriri prin staţie. Anchetatorii spun că, pentru oprirea autoturismului suspect, oamenii legii au tras nu mai puţin de opt focuri de armă, unul în plan vertical şi alte şapte asupra maşinii la volanul căreia se afla Dragoş Nacu, în vârstă de 25 de ani, din comuna Cumpăna.
BLOCAŢI ÎN TRAFIC. Hotărât să scape cu orice preţ, acesta şi-a continuat cursa pe malul Canalului, până în comuna Valu lui Traian. De acolo, şoferul fugar a pornit către oraşul Constanţa. În zona Gării CFR, autoturismul a fost întâmpinat de un echipaj din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, dar şi de această dată şoferul a refuzat să tragă pe dreapta. În scurt timp, mai multe maşini de Poliţie au pornit în urmărirea suspectului, care a virat pe bulevardul 1 Mai. A reuşit să ajungă până în oraşul Eforie, acolo unde a fost blocat în trafic. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că şoferul, Dragoş Nacu, nu are permis de conducere şi că bărbatul aflat pe scaunul din dreapta faţă, Gheorghe Laurenţiu Bejinaru, de 35 de ani, este chiar proprietarul autoturismului. „Nu am ştiut că nu are permis. Abia după ce a fugit de Poliţie mi-a zis treaba asta”, a declarat Gheorghe Laurenţiu Bejinaru în apărarea sa. Cei doi suspecţi au fost reţinuţi de oamenii legii pentru audieri. Dragoş Nacu este cercetat pentru conducere fără permis, în vreme ce proprietarul maşinii s-a ales cu dosar penal pentru încredinţarea unui autovehicul pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.
ŞOFER FUGAR. Poliţiştii de la Rutieră au mai reuşit ieri să dea de urma unui şofer care a provocat un accident rutier pe data de 1 februarie, după care a fugit. Potrivit anchetatorilor, Petrică Toader, de 28 de ani, se deplasa pe strada Calafatului, din Constanţa, la volanul unui autoturism marca Land Rover, înmatriculat TX 7198 TX. La un moment dat, spun oamenii legii, pe fondul neacordării de prioritate, acesta a lovit un autoturism marca Honda, înmatriculat CT 32 AVA, condus regulamentar de Bogdan Gantă, de 25 de ani. În urma impactului, o tânără şi un băieţel în vârstă de un an şi şase luni, aflaţi la bordul Hondei, au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii de la Rutieră spun că, în loc să oprească şi să sune la 112, şoferul Land Rover-ului s-a făcut nevăzut. Mai mult, anchetatorii spun că bărbatul şi-a reparat maşina pentru a ascunde avariile provocate de coliziune. „Suspectul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi efectuarea de reparaţii la autoturism fără documente de constatare de la Poliţie”, a declarat insp. Ciprian Sobaru, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Constanţa.