Cursa pentru construirea celei mai ieftine maşini fiabile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cursa pentru construirea celei mai ieftine maşini fiabile

Monden 24 Noiembrie 2011 / 00:00 571 accesări

MAI IEFTINĂ CA DACIA Renault se pregăteşte să lanseze proiectul unei maşini low cost, ce va costa 2.500 de euro, adică de trei ori mai puţin decât o Dacia Logan, şi care va fi destinată celor mai sărace ţări emergente. Începând de la 1 ianuarie, Renault-Nissan va constitui o echipă pentru a dezvolta mai multe modele de maşini low-cost, precum şi o platformă şi un motor la costuri foarte mici. Proiectul i-a fost încredinţat lui Gerard Detourbet, cel care s-a ocupat până acum de gama Entry, ce cuprinde Logan, Sandero şi Duster.

Noua gamă de vehicule de mici dimensiuni, cu dotări ultrasimplificate, nu are legătură cu proiectele studiate pentru un timp alături de constructorul indian Bajaj, chiar dacă unele idei ar putea fi luate de aici. Noul program revoluţionar este destinat producerii şi comercializării în ţările emergente cele mai sărace, dar aceste modele şi-ar putea găsi locul, la un moment dat, şi pe piaţa europeană. N-ar avea concurenţă decât în modelul Nano al companiei indiene Tata, al cărui succes a fost limitat. La ultimul Salon Auto de la Frankfurt din luna septembrie, Gerard Detourbet declara că lucrează la o maşină mai ieftină decât Dacia Logan şi Sandero, cu un gabarit ca al Renault Twingo de 3,6 metri, prin care Renault vizează să intre pe piaţa maşinilor populare în Brazilia. Proiectul nu va prelua însă platforma Dacia, care este mult prea mare pentru un astfel de proiect minimalist. Modelele Logan şi Sandero vor fi reînnoite la sfârşitul anului 2012-începutul lui 2013.

CEA MAI BUNĂ MAŞINĂ Maşinile îşi pierd din valoare odată cu trecerea timpului, dar cât de mult şi în cât de scurt timp depinde de model şi de producător. În colaborare cu un site auto, jurnaliştii britanici au făcut un experiment şi au verificat cinci modele de maşini noi care şi-au pierdut cel mai puţin din valoare din septembrie 2010 şi până în prezent. Rezultatele arată că cele mai bune maşini sunt fabricate tot de producătorii germani. Astfel, pe locul întâi se află BMW Seria 3, o maşină foarte căutată atât de către oamenii de afaceri, cât şi de familii şi care costa anul trecut în jur de 30.000 de lire sterline, nouă. Anul acesta, aceeaşi maşină, mai veche cu un an, se vinde cu aproximativ 25.400 de lire sterline, deci a pierdut doar 13% din valoare. Locul al doilea este ocupat de fratele mai mare al modelului anterior, şi anume BMW Seria 5. Cu un an în urmă, maşina putea fi achiziţionată la preţul de 37.400 de lire sterline, iar acum valorează 31.800 de lire, cu o scădere de 15%. Volkswagen Golf este cel de-al treilea model care îşi păstrează valoarea destul de mult în timp. Dacă anul trecut un Golf nou se vindea cu 18.500 de lire sterline, un an mai târziu acesta valorează cu 3.000 de lire mai puţin, iar deprecierea este de 16,5%.

MAŞINA-MINUNE Indiferent de valoarea ei, maşina este şi un accesoriu care ţine pasul cu progresul. Tehnologia a evoluat într-atât încât, în curând, va fi lansată pe piaţă maşina care citeşte gândurile şoferului. Vehiculul-minune va fi construit de Nissan, iar din echipă face parte şi un român care a terminat informatica la Universitatea din Kobe. Scopul proiectului, realizat în colaborare cu cercetători elveţieni, este să creeze o interfaţă între om şi maşină, care să permită o mai mare siguranţă în trafic. Automobilul va anticipa mişcările şoferului, spre dreapta sau stânga, şi va alege viteza şi poziţia optime, pe modelul scaunelor rulante, conduse prin transfer de gânduri.

Taguri articol


12