Newt Gingrich a câştigat detaşat în faţa lui Mitt Romney alegerile primare din Carolina de Sud, relansând, practic, cursa din interiorul Partidului Republican pentru desemnarea candidatului care îl va înfrunta, la toamnă, pe democratul Barack Obama în alegerile prezidenţiale. După numărarea a 95% din voturi, Newt Gingrich avea 41% din opţiuni, iar Mitt Romney numai 27%. Ceilalţi participanţi la cursa electorală, senatorul Rick Santorum şi congresmenul Ron Paul, au obţinut 17%, respectiv 13% din voturi.
Victoria lui Newt Gingrich marchează un punct de cotitură în evoluţia unui candidat care ieşise pe locul al patrulea în Iowa şi New Hampshire şi a cărui campanie intrase într-un con de umbră în urmă cu câteva săptămâni. Mitt omney pornise în cursa pentru Casa Albă din poziţia de favorit, însă rezultatul din Carolina de Sud arată că va fi o campanie lungă şi dură până la obţinerea învestiturii. Începând din 1980, candidatul republican care a câştigat în Carolina de Sud a obţinut în cele din urmă şi învestitura partidului său la alegerile republicane. Practic, odată cu victoria lui Newt Gingrich în Carolina de Sud, pentru prima oară, alegătorii republicani au ales trei candiaţi diferiţi la primele trei scrutine: Rick Santorum a câştigat în Iowa, Mitt Romney în New Hampshire, iar Newt Gingrich în Carolina de Sud. Imediat după vot, Newt Gingrich a scris pe contul său de Twitter: „Mulţumesc, Carolina de Sud! Mă ajuţi să dau o lovitură decisivă în Florida”, referindu-se la următoarea cursă electorală pentru nominalizare, ce va avea loc la 31 ianuarie, în statul Florida. Competiţia din acest stat este considerată crucială, fiind unul dintre statele-cheie în alegerile generale din SUA, cu un electorat divers şi unde, de obicei, se cheltuiesc sume fabuloase în campanie.
De luni de zile, alegătorii republicani îl caută pe acel candidat care să nu fie Mitt Romney, care să-i reprezinte cel mai bine, care să aibă capacitatea de a uni în jurul său taberele conservatoare şi mai ales care să-l poată înfrânge pe Barack Obama. Newt Gingrich are acum prilejul de a demonstra că el este acel candidat. În orice caz, a reuşit să spargă balonul lui Mitt Romney, să clatine acel sentiment că este câştigătorul inevitabil. Nu este însă sigur dacă Newt Gingrich va avea suficienţi bani ca să termine cursa, unui critici afirmă chiar că îi lipseşte organizarea pentru a câştiga în alte state, dar o şi mai mare întrebare este dacă va avea disciplina pentru a nu se autodistruge. În ultimele zile, Newt Gingrich a captat atenţia presei, străduindu-se să contracareze potenţialul negativ al unor interviuri ale fostei soţii, în care aceasta mărturisea că fostul speaker al Camerei Reprezentanţilor, singurul din istorie care a fost sancţionat pentru încălcarea eticii, îşi dorea „o căsnicie deschisă”. În orice caz, victoria lui Newt Gingrich din Carolina de Sud i-a făcut pe toţi cei patru candidaţi să recunoască faptul că va fi o cursă electorală de tip maraton, şi nu va fi sprintul rapid la care spera echipa lui Mitt Romney.
În cursa din Florida, potrivit ultimelor sondaje, Mitt Romney pleacă din poziţia de favorit, fiind cotat cu 40,5% din intenţiile de vot, în timp ce Newt Gingrich are 22%, iar pe locul al treilea este social-conservatorul Rick Santorum, cu 15%. Aliaţii lui Mitt Romney deja au cheltuit aici cinci milioane de dolari, majoritatea pentru spoturi în care îl atacă pe Newt Gingrich.