Cursul de referinţă a depăşit pragul de 3,7 lei/euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru a doua oară în acest an

Cursul de referinţă a depăşit pragul de 3,7 lei/euro

Economie 17 Ianuarie 2008 / 00:00 545 accesări

Moneda naţională a avut oscilaţii numeroase în şedinţa de tranzacţionare de ieri, dar spre finalul zilei s-a apreciat uşor comparativ cu euro, cursul de schimb coborînd pînă la 3,693 lei/euro. În deschiderea şedinţei, un euro era cotat la 3,7080 - 3,7100 lei, după care rata de schimb a urcat la 3,7155 lei/euro. La închiderea pieţei, cursul de schimb era de 3,6930-3,6960 lei/euro, după ce ultimele tranzacţii de marţi au fost efectuate la 3,7110-3,71150 lei/euro. Nivelul minim atins ieri de cursul de schimb a fost de 3,6880-3,6900 lei pe euro, în jurul orei 16:30, însă anterior rata urcase la 3,7165-3,7195 lei/euro. \"Aprecierea leului, evoluţie contrară valutelor din regiune, a fost susţinută de intervenţile oficialilor BNR, Cristian Popa şi Eugen Dijmărescu. Pe de altă parte, unii dealeri suspectează intervenţia BNR pe piaţă, pentru stoparea deprecierii leului, însă, personal, nu cred acest lucru\", a spus un dealer. Reamintim că Dijmărescu a declarat marţi, la Viena, că BNR va lua orice măsură, inclusiv o nouă majorare de dobîndă, pentru întărirea politicii monetare şi atingerea ţintei de inflaţie. La rîndul lui, Popa a afirmat ieri că deficitul de cont curent se va menţine în acest an la nivelul din 2007 şi va începe chiar să se erodeze pe fondul unei performanţe bune a exporturilor şi a unei dinamici mai puţin ample la nivelul importurilor. Banca centrală a anunţat ieri un curs de referinţă de 3,7044 lei/euro, în creştere cu 0,6 bani faţă de cotaţia anunţată marţi, fiind pentru a doua oară în acest an cînd este depăşit pragul de 3,7 lei/euro, după ce rata de schimb a urcat luni la 3,7106 lei/euro, nivelul maxim din ultimii aproape trei ani. Un nivel mai ridicat a fost atins la 17 februarie 2005, cînd BNR a cotat moneda europeană la 3,8026 lei. Pe piaţa monetară, dobînzile la depozitele cu scadenţa la o zi se plasează 7,5-8%, iar pentru cele cu scadenţa la două săptămîni sînt de 7,75-8,25%.

Taguri articol


12