Banca Naţională a României (BNR) a afişat, ieri, un curs de referinţă de 4,3498 lei/euro, cu 0,20% mai mic faţă de cel din şedinţa precedentă. Şi dolarul american a pierdut teren în raport cu leul, ajungând la 3,2429 unităţi (în scădere cu 0,43% faţă de nivelul de luni). „În cea mai mare parte a şedinţei de luni, leul s-a tranzacţionat cu o tendinţă de depreciere, atingând şi nivelul de 4,3670 unităţi/euro, dar a reuşit să încheie ziua mai apreciat, la 4,3595. Şi şedinţa interbancară de ieri a fost una statică, leul fiind influenţat de evenimentele majore care au avut loc în Uniune (întâlnirile miniştrilor de finanţe din zona euro, precum şi licitaţiile de titluri de stat din Italia şi Belgia)”, au comentat economiştii ING Bank. Tot ieri, francul elveţian a fost cotat la 3,5386 lei, în scădere uşoară faţă de ziua precedentă, când banca centrală afişase o referinţă de 3,5452 lei/franc.