Pe 31 martie, la ora 10.00, la sediu Crucii Roşii filiala Constanţa, situată pe strada Constantin Brătescu nr.71 are loc deschiderea cursului de infirmiere, anunţă Crucea Roşie, filiala Constanţa. Crucea Roşie primeşte înscrieri pentru cursuri de infirmiere şi surori voluntare de Cruce Roşie. Printre condiţiile de înscriere la curs precizăm: vârsta peste 18 ani, absolvente de gimnaziu, cel puţin. Dosarul va conţine: cerere de înscriere, Curriculum Vitae, adeverinţă medicală din care să reiasă că este apt/ă pentru curs, copie a certificatului de naştere, certificat de căsătorie (dacă este cazul), copie a cărţii de identitate, copie a actului de studii (al ultimei şcoli absolvite). Costul total al cursului este de 600 de lei. Durata cursului este de trei luni. Cursurile sunt autorizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. La finalizare, abolvenţilor li se oferă două diplome, de infirmieră şi de soră voluntară de Cruce Roşie. Prima este recunoscută în ţară, iar cea de-a doua, în străinătate. Înscrierile se fac la sediul filialei de Cruce Roşie Constanţa.