Cursuri de prevenire şi management pentru malpraxisul medical

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cursuri de prevenire şi management pentru malpraxisul medical

Politică 29 Iulie 2009 / 00:00 482 accesări

Medicii vor putea urma cursuri de educaţie medicală, organizate de Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar, cursuri la care personalul medical va fi instruit pentru prevenirea şi managementul situaţiilor de malpraxis, a anunţat, ieri, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae. “Nevoia de a educa medicii în acest domeniu este cu atît mai acută, cu cît nici la nivel universitar, nici postuniversitar, studenţii la medicină, respectiv medicii din România, nu au acces la o formă de pregătire avînd ca temă legalitatea actului medical şi malpraxisul. Astfel, medicii care sînt cei mai expuşi riscului de malpraxis, cum ar fi chirurgii, anesteziştii şi cei de la terapie intensivă, obstetrică-ginecologie şi medicii dentişti vor urma training-uri cu experţi în domeniu”, a declarat preşedintele CMR. Cele mai multe sesizări primite la centrul “Ce te doare?”, deschis de Ministerul Sănătăţii (MS) pentru pacienţii care doresc să reclame principalele probleme pe care le întîlnesc în unităţile sanitare, vizează nesupravegherea pacienţilor aflaţi în tratament şi conduita necorespunzătoare a medicilor, potrivit reprezentanţilor MS.



12