Societatea Naţională de Cruce Roşie (SNCRR), filiala Constanţa, organizează cursuri de prim ajutor pentru elevi şi studenţi. Potrivit directorului Crucii Roşii Constanţa, psiholog Carmen Lungu, activitatea se va desfăşura timp de o lună, la Universitatea „Andrei Şaguna”, deschiderea festivă a cursului avînd loc pe 22 noiembrie 2008, începînd cu orele 10.00. Cursurile de prim ajutor premedical sînt organizate în conformitate cu prevederile Legii 139/1995 a SNCRR şi a Legii nr. 524/2004 pentru modificarea şi completarea Legii SNCRR care stipulează că, pentru categoriile profesionale expuse riscurilor de accidentare, aceste cursuri sînt obligatorii. Directorul de Cruce Roşie Constanţa susţine că aceste cursurile sînt predate de medici, atestaţi ca formatori de prim ajutor premedical, iar SNCRR pune la dispoziţie manuale şi alte materiale didactice. De menţionat este faptul că aceste cursuri de prim ajutor se finalizează cu un examen, în urma căruia se primeşte certificat de absolvire şi legitimaţie care confirmă că persoana este instruită să acorde primul ajutor premedical. Medicii susţin că după absolvirea cursurilor de prim ajutor, persoana respectivă ştie să acorde prim ajutor în caz de: pierderea cunoştinţei; stop cardio-respirator; hemoragii; luxaţii, entorse; arsuri (în caz de electrocutare sau insolaţie), înec. „Crucea Roşie Româna are o tradiţie neîntreruptă de peste 130 de ani în acordarea primului ajutor de bază şi în pregătirea surorilor voluntare de Cruce Roşie. Primul curs “de bandaje” a fost organizat în 1877, în incinta Spitalului „Colţea” din Bucureşti. De atunci, mii de persoane au absolvit cursuri de prim ajutor sau de surori voluntare de Cruce Roşie. Orice cetăţean are datoria morală de a cunoaşte măsurile elementare de îngrijire şi folosire corectă a unor mijloace minimale, existente în trusa de prim ajutor!”, a precizat Carmen Lungu. Viaţa unei persoane accidentate depinde, într-o mare măsură, de momentul acordării primului ajutor şi de priceperea celui care intervine primul la locul accidentului. „Dacă te-ai aflat vreodată în situaţia de a primi sau de a acorda primul ajutor unei persoane, cu siguranţă ştii cît de important este un curs de prim ajutor”, spune directorul Crucii Roşii Constanţa.