Începând din această lună, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă organizează 200 de programe de formare profesională, de care vor beneficia peste 4.000 de persoane. Acestea au dreptul, conform legii, la servicii de formare profesională gratuită, organizate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă. Judeţele în care, în septembrie, se vor organiza cele mai multe cursuri sunt: Bihor (268 de persoane), Dolj şi Olt (câte 224), Covasna (199) şi Iaşi (175). Meseriile cele mai solicitate, pentru care se vor organiza programe de formare profesională în perioada menţionată, sunt: ospătar (chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie (541 persoane), lucrător în comerţ (315), bucătar (255), agent de securitate (241), lucrător în cultura plantelor (218), operator introducere validare şi prelucrare date (180), coafor (112), inspector (referent) resurse umane (101), instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze (99) şi comunicare în limba engleză (84). La Constanța, 50 de persoane se vor specializa pentru meseriile de tehnician maseur și peisagist floricultor. Cei interesați pot solicita informații la AJOFM Constanța, situată în strada Lacului nr. 14.