Cursuri gratuite pentru şomerii constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cursuri gratuite pentru şomerii constănţeni

Social 15 Martie 2014 / 00:00 2089 accesări

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa organizează, în perioada martie - aprilie 2014, cursuri de formare profesională pentru şase meserii. Pentru meseria de cameristă hotel sunt disponibile 50 de locuri, iar pregătirea durează zece săptămâni. Pentru cea de cofetar-patiser sunt 25 de locuri, la fel ca şi pentru administrator pensiune turistică şi electrician constructor, cursurile fiind de 20 de săptămâni. Alţi 50 de şomeri constănţeni sunt aşteptaţi să participe la cursurile de infirmieră, cu o durată de 20 de săptămâni, iar pentru meseria de lucrător instalator pentru construcţii sunt disponibile 25 de posturi. Pregătirea durează zece săptămâni. Persoanele interesate să participe la aceste cursuri de formare profesională sunt aşteptate în cel mai scurt timp la sediul AJOFM Constanţa, pe strada Lacului nr. 14, la etajul al doilea, Compartiment Formare profesională, tel. 0241/481.550, în vederea înscrierii. Potrivit directorului executiv al AJOFM Constanţa, Gheorghe Buşu, singura condiţie pentru a se putea înscrie este ca şomerii să fie înregistraţi în evidenţa AJOFM Constanţa, chiar dacă au sau nu indemnizaţie. „Prin organizarea şi derularea programelor de formare profesională, ne propunem să venim, în egală măsură, atât în sprijinul persoanelor şomere care doresc să dobândească noi cunoştinţe solicitate pe piaţa muncii, cât şi al patronilor care îşi doresc să angajeze salariaţi calificaţi”, a spus Buşu.



12