Volumul de activitate al judecătorilor din cadrul Secţiei Penale a Curţii de Apel Constanţa a crescut anul trecut, faţă de 2012, cu aproximativ 4%. Iar de la intrarea în vigoare a noilor Coduri penale, se aşteaptă ca trendul crescător să se menţină. De asemenea, activitatea Secţiei 1 Civil, din cadrul aceleiaşi instanţe, a înregistrat o creştere a numărului de dosare cu 20% în 2013, spre deosebire de 2012. În acest context, conducerea Curţii de Apel Constanţa spune că magistraţii ambelor secţii sunt sufocaţi de cauzele pe care trebuie să le soluţioneze şi vrea suplimentarea numărului de posturi de judecător. „Săptămâna trecută am înaintat Consiliului Superior al Magistraturii (n.r. - CSM) o propunere în care am solicitat suplimentarea organigramei cu trei posturi de judecător, pe care vom vedea ulterior cum le vom distribui în cadrul instanţei. Cert este că avem mare nevoie de personal”, a declarat preşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecător Adriana Ispas. Amintim că în 2012, în urma studiilor de impact realizate de Ministerul Justiţiei (MJ), s-a stabilit că instanţele constănţene au un număr de salariaţi foarte mic în comparaţie cu volumul de muncă, ceea ce a dus la supraîncărcarea acestora. În consecinţă, CSM a promis Curţii de Apel Constanţa 15 posturi pentru judecători, dintre care trei au fost deja alocate şi ocupate. Problema personalului auxiliar rămâne la fel de gravă, mai ales în situaţia în care numărul grefierilor nu a fost deloc suplimentat în ultimii ani. „Ideal ar fi ca fiecare judecător să aibă propriul grefier, cu care să lucreze permanent pentru ca activitatea să fie mai eficientă”, a adăugat Adriana Ispas. În prezent, Secţia Penală a Curţii de Apel Constanţa are 11 judecători şi şase grefieri.