Ca urmare a dispoziţiilor Legii micii reforme, care prevede ca sentinţele din anumite dosare penale soluţionate la nivelul Judecătoriilor să fie atacate numai cu recurs, sărind astfel peste apelul de la Tribunal, Curtea de Apel Constanţa este supraaglomerată. Ieri, pe lista de şedinţă a Secţiei Penale a Curţii s-au aflat 92 de dosare, 91 dintre ele fiind recursuri înregistrate de la Judecătoriile Constanţa şi Tulcea. Sala arhiplină, avocaţii care intrau şi ieşeau, justiţiabili nemulţumiţi ce aşteptau de dimineaţă să fie apelaţi... totul a condus la crearea unui adevărat haos. În vreme ce magistraţii judecau dosarele, jandarmul care asigura ordinea în sală se lupta cu oamenii care voiau să intre la proces, dar nu mai aveau loc în sală. Au fost şi momente în care inculpaţii au fost împiedicaţi să se prezinte în faţa instanţei, cu toate că erau chemaţi de grefieră. Cum se elibera un loc pe bănci în sală, jandarmul îi lăsa pe justiţiabili să intre, iar coada de la uşă se mai micşora puţin. Înnebuniţi că erau nevoiţi să alerge după clienţii lor, forţaţi să îşi aştepte rândul pe holul Palatului de Justiţie, avocaţii au protestat faţă de zelul jandarmului transformat în uşier. Acesta le-a spus că nu face altceva decât să respecte indicaţiile judecătorilor, care au dispus ca persoanele ce nu au loc să stea jos să fie evacuate. Şedinţa s-a terminat spre seară, când membrii completului s-au retras să delibereze. „Sunt opt judecători la Secţia Penală a Curţii de Apel Constanţa care judecă dosare din două judeţe, ceea ce este foarte obositor. Schema de personal este completă, dar insuficientă, mai ales că ne aşteptăm ca astfel de şedinţe de judecată cu 100 de dosare să fie tot mai des. După părerea mea, ar trebui reaşezată schema de personal prin creşterea numărului de judecători, însă momentan nu este posibil. Consiliul Superior al Magistraturii caută soluţii, analizează propunerile făcute de preşedinţii de instanţe şi, poate anul viitor, se va rezolva şi problema personalului. Spre exemplu, noi avem deja trei judecători cu grad de Curte de Apel, dar care activează la Tribunal întrucât nu au loc la instanţa superioară”, a declarat preşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecător Nicolae Stanciu. Magistratul a susţinut că, după o şedinţă lungă, un judecător abia mai poate gândi, iar oboseala acumulată duce la scăderea randamentului.