Cutiile de viteze ale viitorului se vor face la Sebeş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Investiţie de 300 milioane euro

Cutiile de viteze ale viitorului se vor face la Sebeş

Economie 05 Aprilie 2014 / 00:00 566 accesări

Grupul german Daimler va produce în România cutii de viteze automate cu nouă trepte, uzina de la Sebeş urmând să devină astfel un adevărat pionier în domeniul transmisiilor automate nemţeşti. Noile modele de cutii de viteze vor fi produse la uzina Star Transmissions (STC) din Sebeş, unde Daimler asamblează deja cutii automate cu cinci trepte şi cutii cu dublu ambreiaj şi şapte viteze, folosite pe modelele Mercedes. „Investiţia totală în platforma nouă se ridică la 300 milioane euro. Vineri am pus piatra de temelie a halei în care se vor face cutiile cu nouă trepte. Ajutoarele de stat pentru acest proiect s-au ridicat la 37,4 milioane euro. Hala va avea 80.000 mp şi va fi gata la începutul lui 2015. Tot atunci vom aduce şi testa utilajele necesare, iar producţia va demara oficial în prima parte a lui 2016“, notează cei de la Daimler. Filiala Daimler STC a fost înfiinţată în 2001, mai întâi la Cugir, şi asigură în prezent joburi pentru 1.200 de persoane (la Cugir şi Sebeş). La evenimentul de vineri au participat, printre alţii, premierul Victor Ponta şi omul de afaceri Ion Ţiriac.

Taguri articol


12