Efectele veştilor despre falimentul colosului bancar american Lehman Brothers şi vînzarea altui colos din acelaşi sector, Merrill Lynch, nu au întîrziat să apară. Acţiunile celor mai mari 300 de companii europene au scăzut puternic pe parcursul şedinţei de ieri pe marile burse ale lumii, în frunte cu BNP Paribas, Credit Agricole, Dexia, Fortis şi Societe Generale. Indicele FutsieEurofirst 300, care include cele mai importante companii europene, a pierdut peste 3 procente şi a atins cel mai scăzut nivel din ultimele două luni. Din cele 314 acţiuni tranzacţionate pe bursele europene, 311 erau pe scădere. La Frankfurt, titlurile Lehman s-au prăbuşit cu 80%. Agitaţia de pe pieţe a fost amplificată şi de solicitarea asigurătorului american AIG a unei finanţări pe termen scurt de la Rezerva Federală din SUA, în valoare de 40 de miliarde de dolari, pentru a stopa procesul de reducere a ratingurilor pentru credite. Cea mai mare scădere a indicilor bursieri, şi anume de 6,6%, a fost înregistrată la Bursa din Moscova, iar pe locul doi, cu 5,6%, s-a clasat bursa de la Paris. Pentru a calma investitorii, Banca Centrală Europeană a injectat 30 de miliarde de euro în pieţele financiare, măsură care a fost adoptată încă de dimineaţă de băncile din Japonia şi Australia. Bursa din România a scăzut şi ea cu 3,67% la nivelul indicilor, dar nu se află în criză, susţin analiştii de profil. Foarte grav este faptul că Bursa de la Bucureşti a înregistrat trendul descendent din urmă cu trei ani, echivalîndu-l pe cel din 14 septembrie 2005. Evenimentul şoc va mai dura cîteva zile pe pieţele bancare şi de capital internaţionale, iar singura veste bună după cele două prăbuşiri americane este faptul că preţul petrolului a scăzut sub 95 de dolari pe baril, atingînd minimul ultimelor şapte luni. Un alt efect local pentru România al undei negative a crizei financiare declanşate în SUA este şi deprecierea bruscă a leului cu aproape doi bani, la 3,62 unităţi/euro, potrivit cotaţiei BNR. Potrivit dealerilor, leul s-a confruntat cu aversiunea la risc a investitorilor. Românii titulari de credite pot răsufla însă uşuraţi pentru că, deocamdată, dobînzile din sectorul bancar autohton nu vor urca cel puţin cîteva luni, cred analiştii financiar-bancari. Surprinde întreaga lume faptul că Lehman Brothers, o instituţie cu o vechime de 158 de ani, intră în faliment în urma crizei de pe piaţa creditelor, după ce a rezistat celor două războaie mondiale şi prăbuşirii fondului de hedging Long Term Capital Management.
Leul, dolarul şi euro, pe depreciere
Leul s-a depreciat ieri cu 1,81 bani, cursul de schimb urcînd la nivelul de 3,6212 lei/euro, potrivit cotaţiei oficiale calculate de BNR. Reamintim că o rată superioară, de 3,6284 lei/euro, a fost calculată de banca centrală la 4 iunie. Deprecierea leului este pusă pe seama aversiunii la risc a investitorilor. Primele transferuri din piaţa locală s-au realizat la 3,6270-3,6300 lei/euro, ulterior paritatea coborînd la un minim al zilei de 3,6100-3,6120 lei/euro. La jumătatea zilei, cotaţiile au urcat în jurul nivelului de 3,62 lei/euro, în ton cu deprecierea valutelor din regiune. Moneda naţională a părut să se aprecieze la închiderea pieţei, oprindu-se la 3,6150 unităţi în raport cu euro. Dobînzile anunţate, ieri, de băncile comerciale pentru depozitele atrase la o zi au fost de 10,16 - 10,66%, în timp ce pentru sumele plasate de investitori pentru o perioadă de o săptămînă, instituţiile de credit au oferit dobînzi între 10,28% şi 10,78%. Tot ieri, BNR a derulat o operaţiune de sterilizare, atrăgînd 1,76 miliarde lei în depozite cu scadenţa la o săptămînă şi o dobîndă de 10,25%, după ce dobînzile oferite de băncile comerciale au scăzut semnificativ, operaţiunea de sterilizare fiind prima de acest tip din ultimele cinci săptămîni. La licitaţia BNR au participat opt bănci comerciale. Pe pieţele financiare internaţionale, evoluţii favorabile, de apreciere, a avut doar yenul japonez, care şi-a întărit cursul cu peste 2% faţă de dolar şi euro. Mai exact este vorba de o depreciere de 2,1% a dolarului faţă de yen, (la 105,66 yeni/dolar), acesta fiind cel mai mare declin zilnic înregistrat de la începutul anului 2007. Totodată, euro a pierdut 2,7% în faţa yenului, oprindu-se la 149,16 yeni/unitate. Euro s-a depreciat cu 0,7% faţă de dolar, după ce, anterior, pe parcursul tranzacţiilor, se apreciase.