Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite, în urma unui accident rutier produs marţi dimineaţă pe DN2 Bucureşti - Urziceni, în care au fost implicate trei autovehicule. Două dintre victime au rămas încarcerate şi a fost necesară intervenţia echipajelor de pompieri pentru scoaterea lor. În urma accidentului, circulaţia pe DN2 Bucureşti - Urziceni a fost blocată câteva ore pe ambele sensuri la intrarea în localitatea Lilieci. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în județul Ialomița, circulația pe DN2 București – Urziceni s-a reluat, pe un fir alternativ. Accidentul a avut loc în satul Lilieci din comuna Sineşti din judeţul Ialomiţa, fiind implicate două autoturisme şi un autotren. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ialomiţa, Andreea Loghin, a declarat pentru News.ro că în urma accidentului trei persoane şi-au pierdut viaţa. De asemenea, doi oameni au rămas încerceraţi, fiind necesară intervenţia echipajelor ISU pentru scoaterea acestora. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Lăcrămioara Chirea, a precizat că cele două persoane care erau încarcerate urmează să fie transportate la un spital din Capitală. De asemenea, în accident a fost rănit uşor şi a suferit un atac de panică un adolescent de 14 ani care a fost transportat la Spitalul "Grigore Alexandrescu".
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, precum şi o autospecială, patru ambulanțe SMURD, o ambulanță a Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa și două utilaje de descarcerare.