Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs, ieri dimineaţă, în judeţul Prahova, în zona seismică Vrancea, a anunţat Institutul Naţional de Fizică a Pământului. Este al patrulea seism în ultimele două zile. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 130 de kilometri în apropierea localităţilor Vălenii de Munte (22 km), Câmpina (33 km), Sinaia (34 km), Plopeni (36 km), Săcele (36 km). Sâmbătă seară (12 aprilie), în Vrancea a avut loc un nou seism, cu o magnitudine de 2,7 grade pe scara Richter, în apropierea localităţilor Covasna (38 km) , Focşani (44 km), Râmnicu Sărat (49 km), Târgu Secuiesc (50 km) şi Mărăşeşti (51 km). Anul acesta, în zona seismică Vrancea au fost înregistrate opt cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade pe scara Richter. Cel mai mare dintre acestea a avut 5 grade şi s-a produs în 29 martie. Directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, a declarat recent, la Constanţa că astfel de cutremure sunt normale. „Nu este o activitate anormală care să preceadă un cutremur mai mare. Dacă luăm lună de lună cutremurele, ne încadrăm în activitatea lunară, care este între 10 şi 15 cutremure”, a spus Mărmureanu.