Astăzi este Sărbătoarea Paştelui, cu semnificaţie primordială în religia creştină. Celebrăm Trecerea Mântuitorului Iisus Hristos, prin Jertă şi Credinţă, către Viaţa Veşnică. Duvohnicii Bisericii Ortodoxe au rostit şi au scris cuvinte de slavă şi duh despre Bucuria Învierii. Hristos a înviat!

Iată cuvinte duhovniceşti ale Părinţilor din Biserica Ortodoxă despre Sărbătoarea Învierii.

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: „Hristos pe Cruce nu S-a dezminţit de învăţătura Lui”

“Învierea este aureola operei Mântuitorului Iisus Hristos, prin care El a arătat cu adevărat că este Dumnezeu. Prin faptele săvârşite începuse lumea să se închine, să creadă, să vadă că aşa ceva nu se mai văzuse. Dar, prin minunile pe care Le-a făcut, erau şi îndoieli pentru mulţi. Judecătorii, Caiafele, Pilaţii aceia, toţi care judecau omeneşte şi cu diavoli în ei, până şi aceia s-au convins că Hristos este Dumnezeu, atunci când a Înviat. Deci, nu se mai putea nimeni îndoi de faptul că Iisus Hristos nu este Dumnezeu, din moment ce a Înviat. De ce este lucrul cel mai mare? Pentru că s-a arătat opera lui Dumnezeu împlinită. (…)
Vă daţi seama, de la acea întristare a oamenilor, care L-au văzut mort, care l-au pipăit, cuprinşi fiind de o întristare nemaipomenită, înţelegând faptul că ei erau nişte oameni trecători. Iată că au ajuns Să-L vadă Înviat, ei care L-au văzut pe Cruce. Aceasta este, aşa cum am spus, aureolarea operei Mântuitorului Hristos. Deci, vedeţi acum, ce a fost această grozavă Întrupare, care a avut un scop nemaipomenit: să salveze fiinţa omenească, care era în stăpânirea diavolului.

Ce ar fi însemnat această grozavă înfăptuire, fără Înviere? Deci, Învierea este actul de confirmare definitivă pentru toţi duşmanii, respectiv pentru diavol şi pentru toţi, că a Înviat. Dar, să ştiţi că pe Cruce nu s-a dezminţit de învăţătura Lui. Că în momentul în care Mântuitorul a suferit pe Cruce, avea să se vaite,să sufere Satana. Aceasta este jertfa.

Aşa că, dragii mei, din momentul în care vreţi cu orice preţ să fiţi oamenii lui Dumnezeu, să aveţi o mişcare de jertfire, a cărui sfărşit va fi învierea, potrivit faptelor voastre. Vă spun că, această bucurie nu are cuvinte şi oricine ar vorbi despre ea, nu reuşeşte să spună cu adevărat aceste simptome ale bucuriei tale, în urma împlinirii unor lucruri, care nu se pot face decât prin jertfă şi prin smerenie, iar, cu alte cuvinte, ca să te smereşti, trebuie să renunţi la tine."

Pasaj dintr-o convorbire duhovnicească a Părintelui Arsenie Papacioc preluat de pe doxologia.ro

Arsenie Papacioc (n. 13 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa; d. 19 iulie 2011, Techirghiol) a fost un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, era duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii, relatează crestinortodox.ro.

A fost arestat şi condamnat sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în 1941, pentru participare la rebeliunea legionară şi apartenenţa la Mişcarea Legionară. S-a călugarit în 1946, după eliberare şi s-a nevoit la Mănăstirea Antim din Bucureşti până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost graţiat în 1964 de la închisoarea Aiud.

Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa. Predică la Învierea Domnului

“Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin Învierea Sa. Cerul şi pământul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pământul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborârea Mântuitorului în iad. Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin Învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pământ.

Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrângerea diavolului. Astăzi după dreptate ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: „Unde-ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău?” (Osea XIII, 14; I Corinteni XV, 55). Astăzi uşile de aramă le-a zdrobit Stăpânul Iisus Hristos şi pe însăşi numirea morţii a schimbat-o, căci nu se mai numeşte moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos şi de iconomia Crucii, însuşi numele morţii era foarte înfricoşat. Că omul cel dintâi, după ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost ameninţat: „Din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” (Facere II, 17).

Şi proorocul David zice prin Duhul Sfânt: „Moartea păcătoşilor este cumplită” (Psalm XXXIII, 20). Dar nu numai moarte se numea despărţirea sufletului de trup, ci şi iad. Ascultă şi pe patriarhul Iacob, zicând: „Veţi pogorâ bătrîneţele mele în iad” (Facere XLII, 38). Iar proorocul David zice: „Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului” (Psalm XLVIII, 16). Dar după ce Hristos Dumnezeul nostru S-a adus jertfă pe cruce pentru noi şi a înviat din morţi, a transformat moartea în somn, ca un iubitor de oameni. Căci în loc de moarte, adormire şi somn se zice mutarea noastră din cele de aici.”

Pasaj din Predica la Învierea Domnului a Părintelui Ilie Cleopa preluat de pe doxologia.ro

Părintele Cleopa (pe numele de mirean, Constantin) s-a născut într-o familie de ţărani, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei lui Alexandru Ilie. Urmează cursurile şcolii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea, scrie Wikipedia.

În decembrie 1929 se alătură obştii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Pe 12 decembrie 1932, de ziua Sfântului Ierarh Spiridon, sunt primiţi în obştea schitului. În 1935 este luat în armată, în oraşul Botoşani. În 1936 se reîntoarce la schit şi este uns în monahism pe 2 august 1937, primind numele călugăresc de "Cleopa". În iunie 1942 este numit locţiitor de egumen, din cauza stării precare de sănătate a stareţului Ioanichie Moroi.

Pe 27 decembrie 1944 este hirotonit ierodiacon, iar pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareţ al Mănăstirii Neamţ. Ulterior este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.

În 1947, Schitul Sihăstria este ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Cleopa Ilie este hirotesit arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim Munteanu. În 1948, urmărit de Siguranţă, se retrage pentru şase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949, arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareţ al Mănăstirii Slatina Suceava unde se transferă alături de 30 de călugări din obştea Mănăstirii Sihăstria, ca urmare a deciziei patriarhului Justinian Marina.

Întemeiază la Mănăstirea Slatina o obşte care numără peste 80 de persoane. Între 1952-1954, este urmărit de Securitate şi se retrage în Munţii Stănişoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După doi ani este readus în mănăstire, din dispoziţia Patriarhului Justinian.

În 1956, revine la metanie, iar în primavara anului 1959, se retrage pentru a treia oară în Munţii Neamţului, unde îşi petrece următorii 5 ani. Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obşti, şi povăţuieşte fără întrerupere atât calugări, cât şi mireni, timp de 34 de ani.
Încetează din viaţă pe 2 decembrie 1998.