A trăit în Antiohia și era numită de locuitorii cetății "Margareta" pentru frumusețea ei fără seamăn și pentru podoabele scumpe pe care le purta, fiind înconjurată de o mulțime de admiratori. Într-o zi, alaiul format din tineri și din tinere care o însoțeau pe Margareta a trecut pe lângă biserica în care unul dintre monahii cu viață desăvârșită din mănăstirea Tavenisioților din Egipt, episcopul Non, ținea o cuvântare în timpul unei adunări la care participau mai mulți episcopi. Femeia era îmbrăcată în haine scumpe având o înfățișare provocatoare, iar participanți la adunarea bisericească și-au întors privirea de la acel alai al perzării. Episcopul Non s-a uitat însă cu insistență după femeia din mijlocul grupului, suspinând și spunând că el a învățat cu adevărat multe de la dânsa s-a arătat copleșit de toată grija acelei femei pentru împodobirea trupului pentru că a întrecut toată grija pe care o are el pentru sufletul său. Acea femeie, ca să fie plăcută curtezanilor ei, a pus atâta sârguință spre a fi frumoasă, iar el socotea că nici pe departe nu se străduiește cu atâta dăruire să fie plăcut Lui Dumnezeu.

Trecând ziua în care s-a făcut văzută de episcop, a doua zi după Sfânta Liturghie, în timpul în care episcopul Non vorbea din nou mulțimii, Dumnezeu a făcut să intre în biserică și Margareta, ea care niciodată nu intrase în biserică și nici nu și-a adus niciodată aminte de păcatele sale.

Auzind cuvintele episcopului a început să verse păraie de lacrimi, înțelegând frica de Dumnezeu și faptul că acela spune adevărul. A căzut la picioarele episcopului Non, rugându-l să o călăuzească spre mântuire. A primit botezul creștin cu numele Pelaghia și după opt zile a plecat din Antiohia la Ierusalim, îmbrăcată cu o haină veche, după ce toate averile sale le-a împărțit săracilor, orfanilor și neputincioșilor. Aici pe muntele Eleonului, în preajma Ierusalimului, și-a zidit o chilie, fără ușă numai cu o fereastră, unde a trăit până la sfârșitul zilelor. (sursă: vol. "Viețile Sfinților")