CV 2004 Tomis Constanţa a înregistrat aseară, în Sala Sporturilor, a patra înfrângere în acest sezon al Ligii Campionilor la volei feminin, Grupa D. În faţa unui public numeros şi entuziast, voleibalistele constănţene nu au rezistat în faţa campioanei Europei, care şi-a demonstrat valoarea şi în acest nou sezon al Ligii Campionilor, când vrea să-şi păstreze trofeul. Jocul a fost controlat de la un capăt la altul de formaţia turcă, pentru că Tomis a izbutit rareori să se ridice la valoarea adversarelor. Semnificativ este faptul că echipa campioană a României a condus pe tabela de marcaj o singură dată în tot meciul, 23:22 în setul al treilea. La acest scor, antrenorul Giovanni Guidetti, italianul care este şi selecţioner al naţionalei Germaniei, a cerut time-out după doi aşi ai Claudiei Gavrilescu! A urmat un serviciu ratat de Gavrilescu, un atac greşit de Vesovic şi un blocaj decisiv al germancei Furst, reintrodusă în joc abia la 23:23 în acest ultim set! Scor final: CV 2004 Tomis Constanţa - Vakifbank TTelekom Istanbul 0:3 (18:25, 19:25, 23:25). După acest meci, clasamentul Grupei D arată astfel: 1. Vakifbank TTelekom Istanbul 11p/5j (setaveraj 12:5); 2. Azerrail Baku 10p/4j (11:4), 3. Volley Bergamo 4p/4j (6:9); 4. CV 2004 Tomis Constanţa 2p/5j (3:14). Cealaltă partidă a penultimei etape, Volley Bergamo - Azerrail Baku, va avea loc mâine, de la ora 21.30. În ultimul meci pe care îl va disputa în Grupa D, Tomis va evolua pe terenul lui Azerrail Baku, marţi, 17 ianuarie, de la ora 17.00.
Au evoluat - Tomis (antrenori Darko Zakoc şi Constantin Alexe): Neaga - Thais, Butnaru, Zarkova, Zakreuskaya, Vesovic şi Vujovic - libero (au mai jucat: Gavrilescu, Bogmatser şi Cazacu); Vakifbank (antrenori Giovanni Guidetti şi Salih Erdogan Tavaci): Cemberci - Glinka, Toksoy, Furst, Sonsirma, Nikolic şi Guresen - libero (au mai jucat: Ozdemir, Ustimenko şi Avci). Au arbitrat: Heike Kraft (Germania) şi Gordan Vilimanovic (Croaţia).
DECLARAŢII DUPĂ MECI. „S-a văzut valoarea câştigătoarei Ligii Campionilor de anul trecut. Are jucătoare de mare valoare, cu mare experienţă, dar şi noi am făcut astăzi (n.r. - aseară) multe greşeli. Aici s-a făcut diferenţa, ele au greşit mai puţin în această partidă” - Diana Neaga (jucătoare CV 2004 Tomis). „A fost o partidă foarte disputată şi foarte dificilă pentru noi, aşa cum ne aşteptam. Regret că nu am reuşit mai mult împotriva echipei din Istanbul” - Thais Julio (jucătoare CV 2004 Tomis). „Echipa mea a jucat mai bine decât la Istanbul şi a opus mai multă rezistenţă, mai ales în setul al treilea, pe care am avut o mică şansă de a-l câştiga. Din păcate nu am reuşit să rezolvăm aşa cum trebuie fazele respective şi vreau să felicit Vakifbank pentru această victorie. Noi mai avem nevoie de timp pentru a ne exprima aşa cum trebuie, sper la evoluţii superioare în viitor” - Darko Zakoc (antrenor principal CV 2004 Tomis). „Nu cred că am reuşit un meci prea bun, pentru că suntem puţin obosite după programul dificil pe care îl avem în campionat. În setul al treilea au fost destule greşeli la preluare, dar a ieşit bine pentru noi” - Ozge Kirdar Cemberci (căpitan Vakifbank). „Cred că s-a impus echipa echipa mai bună, aşa cum se întâmplă mai întotdeauna în volei. Echipa mea a jucat bine, chiar dacă la sfârşitul setului 3 au fost prea multe erori, mai ales în atac, dar în cele din urmă ne-am impus cu 3:0” - Giovanni Guidetti (antrenor principal Vakifbank).
THAIS JULIO, TRANSFERUL DE ULTIMĂ ORĂ AL TOMISULUI. Sosită de numai două zile la Constanţa, noua achiziţie a Tomisului, brazilianca Thais Julio, a fost titularizată de Darko Zakoc şi a avut o evoluţie promiţătoare. Ea are 27 de ani, 1,90 m înălţime şi joacă pe postul de universal. În schimb, campioana României s-a despărţit de extrema Alexandra Trică, împrumutată până la finalul sezonului la CSU Medicina Tg. Mureş.