Sâmbătă, în Sala Sporturilor, CVM Tomis Constanţa a învins Unirea Dej, cu 3:0, şi a trecut în fruntea clasamentului Diviziei A1 la volei masculin. A fost un joc dominat cu autoritate de campioana României, care a făcut diferenţa cu serviciul, cu atacul şi cu un joc mai ordonat, lipsit de greşeli neforţate. „Am început puţin mai slab, am comis câteva erori, dar apoi valoarea noastră individuală şi ca echipă şi-a pus amprenta asupra jocului. De la jumătatea primului set cred că nu a mai fost vreun dubiu asupra câştigătoarei partidei. Serviciul nostru a făcut diferenţa. Nemec a reuşit o serie importantă în primul set, iar echipa adversă, jucând pe terenul campioanei, a mai scăzut nivelul şi asta s-a văzut în seturile următoare”, a spus centrul constănţean Sergiu Stancu.
După cum arată acum clasamentul, echipele din Constanţa şi Zalău îşi vor disputa primul loc în sezonul regulat. Ele sunt acum la egalitate de puncte, câte 33, dar Tomis are un meci mai puţin disputat. Întâlnirea directă are loc la Zalău, în data de 8 februarie. Practic, clasamentul s-a „rupt” în două şi este greu de crezut că Dinamo (26p), Craiova (25p), Baia Mare (25p) şi Dejul (25p) pot coborî mai jos de locul 6 (ocupanta locului 7, Phoenix Şimleu, are doar 15p). „Sperăm să ne revenim repede după această înfrângere, pentru că ne aşteaptă meciuri foarte importante, iar obiectivul nostru este ocuparea unuia dintre primele patru locuri în clasamentul final”, a afirmat Tiberiu Szilagyi, antrenor secund la Unirea Dej.
VOLEIBALIŞTII CONSTĂNŢENI ÎNFRUNTĂ VISCOLUL Începând de săptămâna aceasta, CVM Tomis va avea de jucat câte două meciuri oficiale pe săptămână până la începutul lunii martie, fie în campionat, fie în Cupa CEV, fie în Cupa României! Mâine, de la ora 18.00, campioana va juca pe terenul lui Phoenix Şimleul Silvaniei, iar vineri, de la ora 17.00, urmează un alt meci în deplasare, cu Ştiinţa Explorări Baia Mare (partida va fi televizată de Digi Sport). Pentru aceste două meciuri din campionat, echipa de pe litoral a plecat ieri spre Ardeal, înfruntând condiţiile nefavorabile pentru a ajunge aseară la Buşteni. Astăzi, echipa noastră îşi va continua drumul până la Zalău. De altfel, un meci din etapa a 15-a, programată mâine, a fost deja amânat, pentru că jucătorii de la Arcada Galaţi nu pot ajunge la Dej!