CVM Tomis Constanţa a terminat pe prima poziţie sezonul regulat al Diviziei A1 la volei masculin, în urma victoriei obţinute sâmbătă, în Sala Sporturilor, în meciul din ultima etapă cu Dinamo Bucureşti. A fost 3:0 (27:25, 25:20, 25:21) pentru gazde, după o partidă spectaculoasă şi aprig disputată, poate cea mai frumoasă văzută la Constanţa în ultima perioadă. Dinamoviştii au venit foarte montaţi pe Litoral, conştienţi că în cazul unei înfrângeri le este pusă în pericol calificarea pentru grupa valorică 1-4. Oaspeţii au condus încă din start şi aveau trei puncte avans la cele două time-out-uri tehnice din primul set! Înlocuirea lui Firpo cu Despotovski (argentinianul este încă nerefăcut după o accidentare mai veche) a fost de bun augur pentru soarta partidei, coordonatorul macedonean aducând un plus pe fileu, atât la blocaj, cât şi la varietatea paselor. Constănţenii au condus prima oară cu 19:18, însă Dinamo nu a depus armele şi a avut în două rânduri şansa de a câştiga setul, la 23:24 şi 24:25. Bucureştenii au greşit de fiecare dată serviciul(!), ceea ce i-a costat, pentru că gazdele au fructificat prompt prima minge de set de care au beneficiat: 27:25.
DOUĂ CARTONAŞE ROŞII ÎN SETUL SECUND. Şi setul al doilea s-a desfăşurat sub semnul echilibrului, până la 19 egal. Atunci, Began a încheiat cu punct o combinaţie pe centru, iar la aterizare a căzut cu piciorul foarte aproape de Mureşan. Dinamovistul a reacţionat lovindu-l cu piciorul pe Began, pe sub fileu, iar constănţeanul a replicat împingându-l pe Mureşan! Spiritele s-au inflamat imediat, iar jucătorii celor două formaţii au fost la un pas să se ia la bătaie! Doar intervenţia secundului Malaxia i-a calmat pe jucători, apoi arbitrul principal Angeluş Cotoanţă le-a arătat cartonaşul roşu lui Began şi Mureşan. În volei, cartonaşul roşu înseamnă eliminare cu drept de înlocuire, însă doar pe parcursul setului respectiv, iar Began şi Mureşan au revenit în echipele lor la începutul setului al treilea. „Aşa e în sport, te mai enervezi, aşa că am fost pedepsiţi. Am revenit apoi în joc şi totul a fost normal”, a declarat Began după meci. „Cei doi jucători s-au încins puţin! Asta înseamnă că a fost o luptă crâncenă pe teren, pentru că în volei vezi mai rar cartonaşe roşii. Important este că spiritele s-au liniştit şi meciul s-a jucat normal până la final”, a spus Mircea Dudaş, antrenorul care a condus echipa constănţeană la jocul cu Dinamo.
CONSTĂNŢENII, DETERMINAŢI ŞI AMBIŢIOŞI. Întreruperea, la scorul 20:19, a fost de rău augur pentru dinamovişti, care nu au mai acumulat decât un punct până la finalul setului: 25:20. În ultimul act, Tomis a controlat ostilităţile de la un capăt la altul şi a făcut diferenţa pe final graţie blocajului: 25:21. CVM Tomis s-a revanşat după eşecul din tur, când la Bucureşti a fost tot 3:0, însă maniera de joc a fost cea care i-a ridicat în picioare pe spectatorii prezenţi în Sala Sporturilor. O evoluţie foarte bună, cu multă ambiţie şi multă plăcere de a juca volei, aşa cum nu am mai văzut demult la formaţia constănţeană. „A fost o evoluţie foarte bună a echipei noastre, jucătorii au fost decişi să închidă repede conturile cu Dinamo. Nu-mi place accidentarea lui Firpo, dar Filip (n.r. - Despotovski) a acoperit foarte bine postul de coordonator”, a declarat Sorin Strutinsky, preşedintele CVM Tomis. „S-a văzut că am avut un meci foarte greu, băieţii de la Dinamo au venit foarte hotărâţi, au dat totul pe teren şi au făcut un meci bun, dar echipa mai bună astăzi (n.r. - sâmbătă) a fost Tomis. Am dovedit asta în toate cele trei seturi”, a spus Mircea Dudaş. „Sunt fericit de această victorie, prima de când am venit la Constanţa, dar nu am fost eu antrenorul principal la acest meci. A fost un meci foarte greu, jucătorii au luptat bine pe teren, în faţa unei echipe foarte bune, Dinamo. Tomis a jucat cu presiunea victoriei, s-a văzut în primul set, când a fost puţină nervozitate în joc. În continuare a fost mai uşor, am ştiut ce să facem în atac, la blocaj, la serviciu. Echipa a jucat bine tactic şi a câştigat fără probleme”, a sintetizat meciul Viktor Sidelnikov, noul antrenor principal al Tomisului. „Mi-a plăcut atmosfera din Sala Sporturilor şi cred că echipa din Constanţa joacă mai bine decât la începutul campionatului. Tomis este o echipă masivă şi experimentată, cred că de asta a câştigat azi în faţa noastră”, a opinat jucătorul dinamovist Cristian Chiţigoi.
Au evoluat - CVM Tomis (antrenor Mircea Dudaş): Firpo - Svetozarevic, Macovei, Began, Voinea, Szalai şi Romero - libero (au mai jucat Despotovski, Tănăsescu, Sajnberger, Dumitrache şi Hernandez); Dinamo (antrenor Daniel Rădulescu): Teotoc - Chiţigoi, Roman, Mureşan, Harbuz, Bălhăceanu, Lobato - libero (au mai jucat Romanescu şi Şoloc). Au arbitrat: Angeluş Cotoanţă şi Cornel Malaxia (Bucureşti).
Celelalte rezultate: Steaua Bucureşti - SCM U. Craiova 3:1; Dacia Buzău - U. Cluj 0:3; Remat Zalău - Torpi Tg. Mureş 3:0; VCM Piatra Neamţ - Explorări Baia Mare 3:2; Unirea Dej - CVM Braşov 3:0 - echipa din Braşov a fost exclusă din campionat.
La capătul sezonului regulat, cele 12 echipe vor fi împărţite în trei grupe valorice. În faza finală a campionatului, echipele vor evolua în turnee săptămânale, găzduite de fiecare din cele patru componente ale grupei. Calificată în grupa valorică 1-4, CVM Tomis va evolua în primul turneu chiar LA FINALUL ACESTEI săptămâni. Gazdă va fi Dinamo Bucureşti, iar meciurile sunt programate vineri, sâmbătă şi duminică, în Sala “Extreme” din Capitală.
Parteneri instituţionali: Primăria şi Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa
Sponsori: Grup Servicii Petroliere, RAJA, Polaris M Holding, Carrefour, Kay Tonnes Thorkildsen, Aqua Magic, Telegraf, Tutun şi Ziare Conpress Group, Black Sea, Coca Cola, Oil Terminal
Parteneri media: Telegraf, Telegraf Advertising, Neptun TV, Power Media Advertising
Sponsori tehnici: RATC, Restaurant Temple, Hotel Flora, Hotel Malibu, Coca Cola, Mycronic Design, Account Romconsulting, Epic Web, Pozimed
Furnizori oficiali: Champion, Mycronic Design
Clasament final sezonul regulat
1. CVM TOMIS 22 18 4 55:19 40
2. Remat Zalău 22 16 6 54:21 38
3. Unirea Dej 22 16 6 53:24 38
4. Dinamo Bucureşti 22 16 6 53:25 38
5. Explorări Baia Mare 22 15 7 51:27 37
6. Torpi Tg. Mureş 22 12 10 41:37 34
7. VCM Piatra Neamţ 22 12 10 42:42 34
8. U. Cluj 22 10 12 39:44 32
9. SCM U. Craiova 22 8 14 31:47 30
10. Steaua Bucureşti 22 7 15 31:50 29
11. Dacia Buzău 22 2 20 9:61 24
12. CVM Braşov 22 0 22 4:66 18
* - CVM Braşov este penalizată cu patru puncte