CVM Tomis Constanţa este lider după turul Diviziei A1 la volei masculin, cu două puncte avans faţă de SCM U. Craiova, trei peste Unirea Dej şi şapte mai mult decât Remat Zalău, campioana ultimelor trei ediţii. Sâmbătă, în ultima etapă din tur, CVM Tomis a învins pe SCM U. Craiova cu 3:2 (25:19, 25:12, 25:27, 19:25, 15:10), după mai bine de două ore de joc. Formaţia gazdă a jucat excelent în primele două seturi, aşa cum ar trebui să o facă în toate partidele şi în toate seturile! Constănţenii au forţat în permanenţă serviciul şi au atacat foarte bine, sub “bagheta” unui Gonzalez aflat în zi de graţie. Pe lângă pasele cu care ne-a obişnuit, coordonatorul cubanez s-a înscris şi pe lista celor care punctează. În setul al doilea, scorul a urcat la 20:12 după trei puncte la rând realizate de el, mai întâi cu blocajul, apoi cu o minge “pusă” din zona 3 şi, în fine, cu un atac la mingea a doua!
Inexplicabil, CVM Tomis s-a stins din setul al treilea, în care le-a permis oaspeţilor să revină în meci. Craiova a echilibrat disputa, gazdele au ratat o minge de set la 24:23, iar oltenii au câştigat setul al treilea. Apoi şi setul 4, graţie unei evoluţii din ce în ce mai sigure în faza de atac. Constanţa şi-a revenit abia în setul decisiv, pe care l-a câştigat la cinci puncte diferenţă, dar după ce Craiova îşi asigurase un punct în deplasarea pe Litoral. CVM Tomis a rămas pe primul loc doar graţie surprinzătorului eşec înregistrat de Unirea Dej la Bucureşti, 1:3 cu CSM Agronomia, o echipă a contrastelor, care a obţinut patru victorii în turul campionatului, cu Tomis, Dej, Baia Mare şi Cluj!
Au evoluat - CVM Tomis (antrenori Radovan Gacic şi Erkan Togan): Gonzalez - Bojic, Spînu, Stancu, Terzic, Merkushev şi Tănăsescu - libero (au mai jucat: Borota şi Laza); Craiova (antrenori Dănuţ Pascu şi Claudiu Mitru): Vînătoru - Dumitrache, Ghionea, Milotin, Bratosin, Romanescu şi Jovic - libero (au mai jucat: Someşan, Todor, Teleleu şi Briscan).
DECLARAŢII DUPĂ MECI. „Din păcate pentru noi, un meci pe care îl puteam uşor câştiga cu 3:0 s-a transformat într-un 3:2. Am jucat din nou slăbuţ în seturile 3 şi 4, iar Craiova a câştigat un punct. Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe viitor, sperăm să începem returul mai bine şi să fim mai pragmatici” - Dan Borota (căpitan CVM Tomis).
„Se mai întâmplă să apară şi asemenea căderi, cum s-a întâmplat astăzi (n.r. - sâmbătă). Sper ca în retur să nu mai repetăm astfel de evoluţii, pentru că nu este normal. Două seturi am jucat la un nivel foarte înalt, apoi am slăbit ritmul şi am jucat slab, ceea ce este îngrijorător”- Javier Gonzalez (jucător CVM Tomis).
„Echipa a avut două feţe astăzi. În primele două seturi a jucat foarte bine şi au fost poate cele mai bune seturi din acest tur al campionatului. Apoi ne-am pierdut concentrarea, practic noi i-am readus pe craioveni în joc cu o mulţime de greşeli, în special la serviciu. Ei au jucat foarte bine în setul 4, pe care l-au dominat, dar din fericire ne-am revenit în ultimul set şi am obţinut victoria. Am pierdut un punct, însă o victorie rămâne o victorie” - Radovan Gacic (antrenor principal CVM Tomis).
„Mă bucur că din punct de vedere al evoluţiei scorului şi al spectacolului meciul a fost un derby. Trebuie să recunosc că primele două seturi le-am început foarte slab, iar echipa din Constanţa m-a impresionat, cu jucătorii de mare potenţial pe care îi are. Nu am găsit soluţii să-i contracarăm, în primele două seturi. Din setul 3 am început să intrăm în joc, evoluţia noastră a fost din ce în ce mai sigură, poate şi pentru că echipa din Constanţa s-a mai relaxat. Am câştigat un punct şi sunt foarte mulţumit, fiind ultima etapă din tur. Ne aşteaptă un retur foarte greu, locul din clasament ne obligă foarte mult şi nu ne rămâne decât să fim serioşi în continuare” - Dănuţ Pascu (antrenor principal SCM U. Craiova).
Celelalte rezultate ale etapei a 11-a, ultima din tur: U. Cluj - Explorări Baia Mare 1:3 (21:25, 17:25, 25:20, 23:25); CSM Bucureşti - Unirea Dej 3:1 (24:26, 25:23, 25:18, 25:16); VCM Piatra Neamţ - Dinamo Bucureşti 3:1 (25:23, 26:28, 25:17, 25:22); Remat Zalău - Steaua Bucureşti 3:0 (25:20, 25:17, 25:20). Phoenix Şimleul Silvaniei a stat.
Clasament: 1. CVM TOMIS CONSTANŢA 23p (setaveraj: 27:15); 2. SCM U. Craiova 21p (27:17); 3. Unirea Dej 20p (24:13); 4. Explorări Baia Mare 18p (22:17); 5. Phoenix 17p (22:17); 6. Remat Zalău 16p (20:16); 7. Dinamo Bucureşti 15p (16:16); 8. VCM Piatra Neamţ 15p (20:21); 9. CSM Bucureşti 13p (16:21); 10. Steaua Bucureşti 7p (10:24); 11. U. Cluj 0p (3:30).
SPONSORI CVM TOMIS: Conpress Group, Polaris M Holding, Telegraf, TTS Group, Lakeview, Pozimed, Aqua Carpatica, Verasig, Expertissa, Restaurant Temple şi Zip Escort.
PARTENERI INSTITUŢIONALI CVM TOMIS: Primăria Municipiului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa.