Club Volei Municipal Tomis Constanţa a jucat sîmbătă după-amiază primul meci oficial al sezonului în faţa propriilor suporteri şi a obţinut a doua victorie, din tot atîtea posibile, în Divizia A1 la volei masculin. A fost 3-0 pentru Tomis în partida cu Remat Zalău, un succes fără dubii, scorul pe seturi fiind edificator: 25-17, 25-16, 25-17. Meciul a durat 61 de minute de joc efectiv şi a oferit un spectacol voleibalistic de calitate publicului prezent în Sala Sporturilor, destul de puţin numeros însă, ţinînd cont de evoluţiile reuşite în acest sezon de noul Tomis. Faţă de întîlnirea de la Cluj, din prima etapă, jocul formaţiei antrenate de Jorge Cannestracci s-a îmbunătăţit substanţial. Au dispărut greşelile frecvent apărute la turneul Cupa "Mării Negre", a dispărut relaxarea din setul pierdut la Cluj după ce echipa constănţeană a avut 22-17, iar serviciul şi preluarea au avut un procentaj excelent, fapt remarcat şi de tehnicianul argentinian: "Zalăul este o echipă bună, nu mă aşteptam la o victorie atît de rapidă! Astăzi (n.r. - sîmbătă) adversarii au avut mari probleme la preluare, dar asta şi pentru că noi am servit şi am atacat foarte bine. Sînt mulţumit de toţi jucătorii, nu pot remarca pe cineva anume. Am jucat bine toate fazele jocului, încă de la serviciu, astfel că nu am permis echipei adverse să construiască şi să atace".
Dinamo a pierdut la Dej!
Într-adevăr, Tomisul a arătat un bloc funcţional optim, fără fisuri încă din etapa a doua, care ne dă speranţe că titlul mult aşteptat poate ajunge la Constanţa. Gontariu a fost omul nr.1 în atac, bine secondat de Ashlei, Voinea şi Marian Pavel, ultimul excelînd şi la blocaj, alături de Began. Nu în ultimul rînd trebuie remarcată prestaţia lui Gonzales, coordonatorul Tomisului, care îşi pune din ce în ce mai mult în valoare coechipierii. Şi preluarea a funcţionat, cu Tănăsescu, Voinea şi Ashlei în prim-plan, însă la acest capitol există loc de mai bine...
Au evoluat formaţiile - CVM Tomis (antrenori Jorge Cannestracci şi Milen Uzunov): Gonzales - Gontariu, Began (cpt.), M. Pavel, Voinea, Ashlei şi libero: Tănăsescu (au mai jucat: M. Mihăilă şi Ivkovic); Remat (antrenori Mircea Spătăcean şi Aurel Vlaicu): Ilieş - Kovacs, Abraham, Onuţe, Briscan, Todoran şi libero: Călin (au mai jucat: Sănduţă, C. Ghimeş, Verdeş şi Măcicăşan). Au arbitrat Niculae Stan şi Bogdan Stoica (ambii din Bucureşti). Observator: Claudiu Murgulescu (Bucureşti).
Forma bună a constănţenilor este de bun augur înaintea meciului din etapa a treia, cu rivalii de la Dinamo, programat sîmbătă, la Bucureşti. Marele derby al campionatului găseşte cele două echipe în stări de spirit diferite, pentru că Dinamo a pierdut surprinzător în faţa Unirii Dej, o echipă nou promovată! Celelalte rezultate ale etapei: Steaua Bucureşti - VCM Rm. Sărat 3-2; Unirea Dej - Dinamo Bucureşti 3-2; VCM Piatra Neamţ - U.Cluj 3-1; CSS Lapi Dej - U.Baia Mare 2-3.
Clasament
1.CVM TOMIS 2 2 0 6:1 4
2.VCM Piatra Neamţ 2 2 0 6:3 4
3.Dinamo Bucureşti 2 1 1 5:3 3
4-5.Unirea Dej 2 1 1 5:5 3
4-5.U.Baia Mare 2 1 1 5:5 3
6.Remat Zalău 2 1 1 3:5 3
7.Steaua Bucureşti 1 1 0 3:2 2
8-9.U.Cluj 2 0 2 2:6 2
8-9.VCM Rm.Sărat 2 0 2 2:6 2
10.CSS Lapi Dej 1 0 1 2:3 1