Club Volei Municipal Tomis Constanţa este foarte aproape de a intra în istoria voleiului românesc, grație parcursului perfect din ediția 2015 a CEV DenizBank Volleyball Champions League. Campioana României la volei masculin este la o singură victorie de câștigarea Grupei A, echivalentă cu accederea în play-off-12 din Liga Campionilor. Marți seară, campioana României a câștigat pe terenul lui Knack Roeselare cu 3:2 (25:20, 20:25, 18:25, 26:24, 15:10), în timp ce a doua partidă a Grupei A, #Dragons Lugano - Copra Volley Piacenza, disputată miercuri seară, s-a încheiat cu scorul de 3:2 (25:18, 22:25, 22:25, 35:33, 15:13) pentru italieni. În clasamentul Grupei A conduce Tomis, cu 4 victorii și 10 puncte, urmată de Piacenza 2v/7p, Roeselare 2v/6p și Lugano 0v/1p. Conform noului regulament al Ligii, formația constănțeană mai are nevoie de o singură victorie în ultimele două etape, când joacă la Lugano (21 ianuarie 2015, ora 21.00) și la Constanța, cu Piacenza (27 ianuarie 2015, ora 18.00), pentru a câștiga grupa! Dacă pierde ambele meciuri, CVM Tomis tot are șanse foarte mari să ajungă în play-off, dar stă la mâna rezultatelor din celelalte grupe.
Marți seară, la Roeselare, a fost o partidă foarte disputată și echilibrată, semnificativ fiind faptul că ambele echipe au câștigat același număr de puncte: 104! Diferența a fost făcută de experiența superioară a constănțenilor, care au știut să depășească momentele delicate din setul al treilea și au salvat mingea de 3:1 pe care gazdele au avut-o la 24:23 în setul al patrulea. A fost a patra victorie în Liga Campionilor din tot atâtea posibile, nou record pentru CVM Tomis, care în ediția trecută ocupa locul 3 în grupa cu Halkbank și Wegiel, cu trei victorii. „A fost un meci dramatic și foarte dificil, împotriva unei echipe care era aproape imbatabilă pe teren propriu în ultimele ediții din Liga Campionilor. Ne-am simțit bine în teren și asta a contat enorm pentru victorie”, a spus extrema Stanislav Petkov, cel mai eficient jucător al formației constănțene, cu 20 de puncte reușite (18 atacuri și două blocaje). „A fost un meci cu multe oscilații în joc ale ambelor echipe. Deși am făcut cel mai slab set al nostru din acest sezon, setul al treilea, am reușit să învingem în cele din urmă. Asta dovedește că formația noastră este una valoroasă”, a declarat căpitanul Tomisului, coordonatorul Andrey Zhekov.
VOLOGA A DEBUTAT PERFECT ÎN LIGA CAMPIONILOR
Juniorul Robert Vologa a jucat pentru întâia oară în Liga Campionilor, în setul 4 al meciului de la Roeselare. La 24:23 pentru Knack, Tomis a salvat mingea de meci a gazdelor, iar Martin Stoev l-a trimis la serviciu pe Vologa, în locul lui Janic. Internaționalul de juniori a avut două execuții foarte bune, două servicii float cu care a pus probleme preluării belgienilor, iar Stancu și Petkov au blocat pentru 26:24 și 2:2 la seturi! „A fost unul dintre cele mai importante meciuri din cariera mea. Mă bucur că am avut șansa să intru pe teren și să ajut echipa. Sunt foarte fericit și sper să o ținem tot așa, să câștigăm și ultimele două meciuri din grupă. Vreau să mai am ocazia să joc în Ligă și să o fac cât mai bine. Am avut mari emoții atunci când am intrat, pentru că era un moment foarte important al partidei, un set care poate fi decisiv pentru calificare. Îi mulțumesc antrenorului pentru că a avut încredere în mine. Sper să aibă și în continuare”, a mărturisit Vologa.
TOMIS POATE ÎNCHEIA NEÎNVINSĂ PRIMA JUMĂTATE A SEZONULUI!
Interesant este că jucătorii antrenați de Martin Stoev și Radu Began sunt neînvinși în competițiile oficiale din acest sezon de toamnă! Celor patru victorii din Ligă li se adaugă cele 10 obținute în Divizia A1. Sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Constanța este programat meciul dintre CVM Tomis și Dinamo București, din ultima etapă a turului, iar încă un succes i-ar face să termine fără înfrângere prima jumătate a sezonului! „Este o experiență nouă pentru noi să fim neînvinși o jumătate de sezon atât în campionat, cât și în Cupele Europene. Ar fi unic, un record absolut pe care ne dorim să-l îmbunătățim și să intrăm în istorie”, a afirmat centrul Andrei Spînu. Ultima etapă din tur va fi prefațată de partida CSM București - CSVM Zalău, programată astăzi, de la ora 18.00, și transmisă în direct de Digi Sport 3.