CVM Tomis a pierdut finala Cupei României, trofeul merge la Zalău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (m) / Finala Cupei României: CSVM ZALĂU - CVM TOMIS CONSTANŢA 3:0

CVM Tomis a pierdut finala Cupei României, trofeul merge la Zalău

Sport 10 Aprilie 2015 / 00:00 1169 accesări

Joi după-amiază, în sala de la Cheile Grădiștei a luat sfârșit turneul final al Cupei României la volei masculin. Trofeul a fost adjudecat de echipa CSVM Zalău, care s-a impus cu scorul de 3:0 (25:21, 25:19, 25:18) în finala cu CVM Tomis Constanţa. Practic, partida nu a avut istoric, fiind dominată clar de formația sălăjeană. Constănțenii nu au mai putut repeta jocul foarte bun reușit miercuri, în semifinala cu SCM U. Craiova. Excelent organizați, zălăuanii au revenit de fiecare dată pe tabela de scor, după ce Tomis începuse mai bine toate seturile. Zalăul a servit foarte bine, iar blocajul său a funcționat mult mai bine decât cel constănțean, aici făcându-se diferența. În plus, jucătorii constănțeni au comis o sumedenie de erori neforțate, atât la serviciu, cât și la atac, erori care au atârnat greu în balanță.

Au evoluat formațiile - CVM Tomis (antrenori Martin Stoev și Radu Began): Zhekov 2p - Laza 10p, Spînu 7p (4 blocaje), Stancu 1p, Janic 12p, D. Pavel 8p și Tănăsescu - libero (au mai jucat: Vologa 1p și Stoian 1p); CSVM Zalău (antrenori Stoyan Stoev și Bogdan Nicolae): Lescov 5p (3 ași) - Cherbeleață 12p (4 blocaje), Mihalcea 8p (4 blocaje), Gheorghiţă 8p, Dal Bosco 6p, Bala 13p și Feher - libero (a mai jucat: Tarța).

UN EȘEC CARE SE CONTURA ÎNCĂ DE SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ

Motivele acestui eșec neașteptat în lupta pentru primul trofeu al sezonului sunt dificultatea de a suplini absența a trei titulari din formația care a scris istorie în Liga Campionilor. Simeonov și Petkov au plecat de la echipă, iar libero-ul titular, Nikola Rosic, a contractat o răceală puternică la Constanța, care s-a agravat la Cheile Grădiștei. Voleibalistul sârb a avut febră mare și a intrat doar la câteva faze pe finalul primului set al partidei din semifinala cu Craiova, în linia a doua, ca schimbare tactică, iar în finală nici nu a mai fost trecut pe foaia de arbitraj. În plus, la Tomis nu a putut evolua nici extrema Adrian Aciobăniței, juniorul care a participat până joi la turneul final al Campionatului European. Antrenorii constănțeni au fost nevoiți să reprofileze un centru, Andrei Laza, pe postul de universal, iar această formulă improvizată a dat randament în semifinală. Nu și în finală însă, când Laza nu a mai punctat prea mult pe faza de atac. De altfel, în ultimul set al finalei, Martin Stoev l-a utilizat pe coordonatorul Stoian ca universal, Laza trecând centru, în locul lui Stancu. Meciul de joi este primul pierdut în acest sezon de CVM Tomis, în competițiile interne, după 32 de victorii consecutive. Eșec în fața viitoarei adversare din finala campionatului, Zalăul având astfel un ascendent moral înaintea partidelor decisive pentru câștigarea titlului național. Primele două partide din ultimul act al Diviziei A1 la volei masculin sunt programate la 21 și 22 aprilie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Constanța.

DECLARAȚII DUPĂ TURNEUL FINAL AL CUPEI ROMÂNIEI

„Așa se întâmplă când ajungi să joci finala Cupei României fără bani, fără jucători, fără moral. Azi (n.r. - joi) am avut doar nouă jucători pe foaie, dar nici jocul nu ne-a mai mers. Stancu a fost obosit, nu s-a recuperat după meciul anterior, dar nici Laza nu a mai jucat la fel de bine pe faza de atac. De aceea am încercat cu Stoian trăgător în ultimul set”, a explicat Martin Stoev.

„Am venit aici hotărâți să câștigăm trofeul, am jucat cât am putut de bine, dar în finală nu a fost de ajuns. Sunt foarte trist acum, pentru că în condiții normale Tomis nu ar fi pierdut niciun meci până la finalul sezonului. Felicitări echipei din Zalău!”, a declarat Andrey Zhekov, căpitanul echipei constănțene.

„Felicit echipa din Zalău, care în finală a jucat mai bine și a învins pe merit. Noi am pierdut pentru că nu am mai reușit să evoluăm așa cum am făcut-o în ultimele săptămâni, fără doi jucători importanți și fără libero-ul titular. Chiar și așa, am avut șansa noastră, dar nu am mai avut energia pe care am avut-o în semifinală”, a afirmat extrema Bojan Janic.

„Este dureros că am pierdut, dar adversarii noștri meritau victoria în această finală. Noi nu am mai repetat jocul bun de miercuri seară, iar ei au jucat mai bine decât o făcuseră în semifinală”, a spus centrul Andrei Spînu.

SPONSORI CVM TOMIS

Conpress Group, Polaris M Holding, Primăria şi Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Zip Escort, Telegraf, Pozimed, Brick, Lakeview, Transport Trade Services, Aqua Carpatica, Verasig, Telegraf Advertising, KLD, Superbet, Neptun TV, Expertissa Constanţa, Restaurant Temple, Hotel Flora



12