Ieri, la Dej, a avut loc restanţa dintre formaţia locală Unirea şi CVM Tomis Constanţa, contând pentru etapa a 19-a a Diviziei A1 la volei masculin. Partida le-a revenit gazdelor cu scorul de 3:0 (25:20, 25:5, 25:19), aceasta fiind a treia înfrângere înregistrată de constănţeni în cele 22 de etape ale sezonului regulat. Trebuie precizat însă că formaţia de pe Litoral a evoluat în acest meci într-o formulă de echipă inedită. Cu gândul mai mult la partidele pe care le va juca în play-off şi în semifinala Cupei Challenge, Tomis a preferat să scutească titularii de oboseala deplasării până la Dej, pentru un meci fără miză, astfel că au evoluat doar Lescov, Spînu şi Mihăilă dintre seniori! Lotul a fost completat cu şase cadeţi şi juniori, care, cu excepţia lui Zahar, şi-au făcut debutul în prima divizie. În absenţa antrenorului principal Jorge Cannestracci, rămas la Constanţa cu titularii, pe banca Tomisului a stat antrenorul secund Răzvan Parpală, care a utilizat următorii jucători: Lescov - Zahar, Spînu, Cerşemba, Iftime, Aciobăniţei şi Mihăilă - libero (au mai jucat: Bulgaru şi Ocunschi).
„Jucătorii folosiţi la Dej sunt şi ei ai noştri, chiar dacă au mai puţină experienţă. A fost normal să le oferim o scurtă pauză titularilor, care vin după o serie lungă de meciuri jucate în ultima perioadă şi multe deplasări obositoare”, a declarat directorul executiv al CVM Tomis, Serhan Cadâr.
MÂINE ÎNCEPE PLAY-OFF-UL. După încheierea sezonului regulat, Divizia A1 la volei masculin va continua săptămâna aceasta cu play-off-ul, echipele fiind împerecheate în funcţie de locul ocupat în clasament: locul 1 cu locul 8, 2 cu 7, 3 cu 6, 4 cu 5. În primul tur se joacă în sistemul ”cel mai bun din trei partide”, iar CVM Tomis va întâlni pe Steaua Bucureşti. Constănţenii vor găzdui meciurile 1 şi 3, iar Steaua va susţine pe teren propriu jocul al doilea. Partidele sunt programate pe 7, 10 şi 14 martie 2012, iar ultimul meci se dispută doar dacă este necesar. Clubul constănţean a solicitat Federaţiei Române de Volei să dispute primele două meciuri cu Steaua pe 8 şi 11 martie, astfel că prima partidă va avea loc joi, de la ora 17.00. În primul tur din play-off se mai întâlnesc Remat Zalău cu SCM U. Craiova, Dinamo Bucureşti cu Explorări Baia Mare şi VCM Piatra Neamţ cu Unirea Dej. Dacă va trece de Steaua, Tomis va juca în semifinala campionatului cu învingătoarea disputei Dinamo - Explorări.
Clasament final sezonul regulat: 1. Remat Zalău 61p (setaveraj: 63:13); 2. CVM TOMIS CONSTANŢA 54p (60:20); 3. Dinamo Bucureşti 47p (57:31); 4. VCM Piatra Neamţ 39p (46:37); 5. Unirea Dej 38p (46:34); 6. Explorări Baia Mare 37p (45:39); 7. Steaua Bucureşti 34p (39:38); 8. SCM U. Craiova 30p (38:42); 9. CSM Bucureşti 25p (33:45); 10. U. Cluj 21p (27:51); 11. CSU Galaţi 6p (10:63); 12. U. Timişoara 4p (12:63).