Club Volei Municipal Tomis a sărbătorit duminică seară, la Restaurantul “Temple”, finalul sezonului 2006-2007, cel mai fructuos din istoria grupării constănţene. Jucătorii, antrenorii şi cei mai fideli suporteri, împreună cu soţiile sau prietenele, au avut ca invitaţi reprezentanţi ai sponsorilor, oameni de sport constănţeni, dar şi pe cîţiva dintre jurnaliştii care le-au fost alături de-a lungul sezonului. Evident, vedetele serii au fost... cele două trofee primite de CVM Tomis de la Federaţia Română de Volei pentru cea mai bună echipă a sezonului, cîştigătoare a campionatului şi a Cupei României. Simbolic, echipa i-a înmînat cele două cupe primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, invitat de onoare la banchetul Tomisului. Primarul a primit cadou un tricou şi o medalie de campion naţional, apoi s-a fotografiat cu campionii: “Vreau să vă spun că aceste trofee nu i le-aţi dat lui Radu Mazăre ca persoană, ci oraşului Constanţa, eu le-am primit ca primar, ca reprezentant al Constanţei. Atunci cînd bunul meu prieten Sorin Strutinsky s-a apucat de volei, s-a apucat pentru că un alt prieten (n.r. - Nicuşor Constantinescu) era implicat în handbal. Sorin s-a apucat de volei dintr-o mare ambiţie! Să ştiţi că ambiţiile sînt bune în viaţă... E bine cînd te ambiţionezi ca să depăşeşti pe altcineva, iar Sorin, împreună cu echipa de conducere şi cu voi, jucătorii, v-aţi ambiţionat ca să arătaţi că sînteţi în stare să faceţi ce au făcut băieţii de la handbal. Şi aţi făcut-o foarte bine, aţi luat cupa şi campionatul, ceea ce înseamnă o mare mîndrie pentru voi dar şi pentru noi, toţi constănţenii. De aceea, noi, autorităţile locale, vom susţine echipa în continuare şi sper că veţi rămîne în continuare cei mai buni în ceea ce faceţi!”, a declarat Radu Mazăre, adăugînd că “este bine să faci sport, iar eu de aceea arăt cum arăt acum, pentru că fac sport şi vreau ca toţi să facă sport. Ceea ce au făcut aceşti băieţi senzaţionali, care au cîştigat tot pe plan intern şi au bătut o ţară întreagă, reprezintă un imbold pentru cei tineri, dar şi pentru cei mai puţin tineri ca să facă sport”.
Atmosfera a fost foarte relaxată, iar campionii au demonstrat că sînt foarte buni nu doar pe terenul de volei, ci şi pe... ringul de dans! Dacă jucătorii au petrecut cu gîndul la vacanţă, mai puţin cei trei - Ilieş, Voinea şi Tănăsescu - convocaţi săptămîna viitoare la echipa naţională, conducerea clubului se gîndeşte deja la sezonul viitor. “Înainte de a stabili bugetul şi strategia pentru viitorul sezon, trebuie văzut dacă putem ajunge în Liga Campionilor, pentru a stabili apoi ce schimbări mai trebuie făcute în lot. Oricum, obiectivele vor rămîne aceleaşi: să jucăm un volei frumos, să cîştigăm totul pe plan intern şi să mergem cît mai sus în cupele europene”, a declarat Sorin Strutinsky, preşedintele CVM Tomis. La rîndul său, antrenorul principal Jorge Cannestracci spune că abia aşteaptă să ajungă acasă, la familie, şi că va petrece cîteva zile la Ibiza. “Sînt fericit pentru că am cîştigat aceste titluri pentru Constanţa. Important este că ne-am atins obiectivele pe care şi le-a propus clubul şi le mulţumesc tuturor constănţenilor, vouă, jurnaliştilor, suporterilor şi celor care au stat aproape de echipă. A fost un an important pentru voleiul din Constanţa, pentru voleiul din România, şi mă bucur că echipa noastră a practicat un volei de calitate. Totuşi, pentru a cîştiga în Europa este nevoie de a ridica nivelul jocului”, a încheiat argentinianul.