La două ore după încheierea meciului de sâmbătă cu CSMU LPS Suceava, conducerea CVM Tomis Constanţa a invitat jucătorii, antrenorii şi colaboratorii apropiaţi la o petrecere de Crăciun, la Restaurantul Temple. După un an 2010 şi cu bune, şi cu rele, această întâlnire a avut rolul de a-i detensiona puţin pe jucători înainte de plecarea în vacanţă. O vacanţă care va dura doar o săptămână, pentru ca toată lumea să-şi poată petrece Crăciunul alături de familii. Preparate specifice Crăciunului au fost servite şi sâmbătă seară, însă punctul de atracţie al serii l-a reprezentat tombola cu un regulament inedit. Fiecare invitat a adus câte un cadou, frumos ambalat, pe care l-a pus sub brad la venire, şi a primit în schimb un bilet de tombolă, cu număr de ordine. „În momentul începerii tombolei, fiecare îşi alege un cadou de sub brad şi îl desface, pentru ca toată lumea să vadă ce a câştigat. Dacă îţi place însă alt cadou, îl poţi lua de la cei care l-au ales înaintea ta. Un cadou poate fi furat numai de două ori. Al treilea proprietar îl păstrează definitiv”, a explicat Radu Began, căpitanul echipei constănţene, regulamentul tombolei. Cele mai... solicitate cadouri au fost un fes alb cu sigla echipei Celtic Glasgow, “adjudecat” de Cristi Chiţigoi, un măgăruş de pluş care cânta melodii specifice Crăciunului şi un set de sticle cu vin.
CONCLUZII LA FINALUL LUI 2010. „Am terminat pe locul întâi, neînvinşi, un cadou frumos de Crăciun pentru noi şi pentru suporterii noştri. Au fost şi împliniri şi dezamăgiri în 2010. În sezonul trecut, se ştie, am pierdut campionatul, dar am câştigat Cupa României şi în Cupele Europene nu am ajuns prea departe. În actualul sezon am mers foarte bine în campionat, am terminat turul pe primul loc, dar am pierdut finala Cupei României şi toate meciurile din Cupele Europene. Trebuie să privim cu optimism înainte, pentru că avem şanse mari să câştigăm campionatul şi să îndeplinim măcar unul dintre obiective, ca să putem juca şi noi în Liga Campionilor. Sper să avem evoluţii din ce în ce mai bune, ca să ne revanşăm în faţa conducerii clubului şi a suporterilor, pe care i-am cam dezamăgit în 2010” - Radu Began (căpitan CVM Tomis). „A fost un an dificil. Am terminat turul pe primul loc, dar rămânem cu un gust amar, pentru că am pierdut Cupa României şi am ieşit repede din Cupele Europene. Într-adevăr, am întâlnit nişte echipe puternice, dar nu aveam voie să pierdem de o asemenea manieră” - Petrişor Macovei (jucător CVM Tomis). „În 2010, cât am jucat eu la echipa din Constanţa, pot spune că am avut pe de o parte un mare succes, în campionat, unde avem două puncte avans şi suntem neînvinşi, iar pe de altă parte multe ghinioane, peste care am trecut în cele din urmă, ratarea Cupei României şi un eşec total în Cupele Europene. Sper că am scăpat de ghinion şi vom merge din ce în ce mai bine până la sfârşitul campionatului” - Cristian Chiţigoi (jucător CVM Tomis). „A fost un an greu, cu multe necazuri, dar a fost şi un an în care CVM Tomis a dovedit că are caracter, pentru că doar o echipă cu forţă şi caracter poate trece peste ce am trecut noi” - Viktor Sidelnikov (antrenor principal CVM Tomis). „A fost un an cu oscilaţii în performanţele clubului. Îmi pare rău că am pierdut titlul, de maniera în care l-am pierdut, cu puţină atenţie puteam să-l păstrăm. Nu pot să fiu pe deplin mulţumit, dar probabil că nu poţi să fii campion tot timpul. Am speranţa însă că sezonul acesta vom lua campionatul. Nu văd cine poate să ne învingă în retur, dar titlul se va decide în semifinală şi finală, acolo vor fi meciurile importante” - Sorin Strutinsky (preşedinte CVM Tomis).
DITLEVSEN PLEACĂ DE LA CVM TOMIS. Meciul cu echipa din Suceava a fost ultimul jucat pentru CVM Tomis Constanţa de Mads Ditlevsen. După ce în anul 2010 a jucat în România, pentru Remat Zalău în returul campionatului trecut şi pentru Tomis în turul celui actual, internaţionalul danez este decis să se întoarcă în Germania, acolo unde locuiesc soţia sa (de origine germană) şi fiul său. „Soţia mea este însărcinată şi a avut unele complicaţii. A fost internată în spital, iar acum totul este în regulă, însă trebuie să fiu mai aproape de ea şi de băiatul meu. Regret că trebuie să plec de la Constanţa, unde ne-am simţit foarte bine, şi eu şi familia mea. Mi-a plăcut aici totul: echipa, clubul, oraşul, însă familia este mai importantă decât orice în viaţă”, a declarat Mads Ditlevsen. Sorin Strutinsky a confirmat plecarea voleibalistului danez, ca şi a coordonatorului slovac Jozef Janosik, care a jucat puţin de când a fost transferat. „Sigur vor fi în această iarnă un transfer sau două, încă negociem şi nu pot să vă spun nimic. Sigur este că pleacă Ditlevsen şi Janosik”, a precizat Strutinsky.
JUCĂTORII AU PRIMIT LIBER O SĂPTĂMÂNĂ. Voleibaliştii constănţeni au primit liber până pe 27 decembrie, când îşi vor relua pregătirile. Ei vor mai fi învoiţi pentru a petrece Revelionul, iar pe 3 ianuarie îşi vor relua programul obişnuit de antrenamente. Până la startul returului, prevăzut pentru 22 ianuarie, CVM Tomis va disputa şi câteva meciuri amicale, dar programul acestora nu a fost încă stabilit.